Educația între reformă și interese. Gelu Duminică: „Sistemul educațional nu-i pentru copii, oameni buni”

Sociologul Gelu Duminică atrage atenția asupra uneia dintre cele mai grave probleme ale educației românești: banii nu ajung acolo unde este nevoie de ei. În loc să reducă diferențele dintre elevi și școli, modul de finanțare poate perpetua inegalitățile. „Noi am dat mai degrabă celor bogați decât celor săraci”, susține sociologul.

România discută de ani de zile despre reformarea educației, însă rezultatele slabe ale elevilor și diferențele uriașe dintre școli arată că schimbarea de paradigmă nu a avut loc. Pentru Gelu Duminică, problema nu este doar lipsa banilor, ci mai ales felul în care aceștia sunt distribuiți.

Sociologul vorbește despre o țară în care educația nu a ajuns niciodată să fie valorizată cu adevărat la nivelul întregii societăți și în care investițiile nu au fost direcționate prioritar către comunitățile vulnerabile.

România, în urma Europei cu sute de ani la capitolul educație

Potrivit sociologului, România are o relație relativ recentă cu educația formală de masă și cu formarea elitelor intelectuale.

Educația formală a fost introdusă în România în urmă cu aproximativ un secol, odată cu primele forme de învățământ obligatoriu. Elitele intelectuale românești încep să se contureze abia de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Exclusiv

Reportaj/Interviu

INTERVIU | Gelu Duminică, atac dur la sistemul de educație: „Avem un cancer educațional”

Educație

Nicușor Dan cere investiții urgente în educație după rezultatele PISA 2025: „Avem copii curioși, inteligenți, profesori dedicați”

Diferența față de alte state europene este însă uriașă. În timp ce România începea să-și construiască sistemul modern de educație și primele instituții universitare în secolul al XIX-lea, alte țări europene aveau deja tradiții academice vechi de sute de ani.

Universitatea din Iași a fost fondată în 1860, în timp ce în Europa existau universități cu o istorie de sute de ani.

Această întârziere istorică, susține Gelu Duminică, trebuie pusă în legătură și cu felul în care societatea românească valorizează astăzi educația.

„Cu cât ne îndepărtăm de zonele dezvoltate economic, valorizarea educației scade”

Problema devine și mai evidentă atunci când sunt comparate comunitățile dezvoltate economic cu cele vulnerabile.

În zonele prospere, educația este percepută mai degrabă ca o investiție în viitor. Pe măsură ce ne îndepărtăm de aceste zone, valoarea acordată educației scade.

În comunitățile vulnerabile și în mediul rural, spune sociologul, educația ajunge să fie înlocuită de alte forme de valorizare socială.

„Valorizarea educației este încet-încet mai mică. Ajungem în mediile vulnerabile, rurale și așa mai departe, iar acolo valorizarea educației este mai degrabă înlocuită de șmecherie”, este ideea centrală exprimată de Gelu Duminică.

Nu este vorba, așadar, doar despre performanța școlară a copilului, ci despre statutul pe care societatea îl acordă educației.

Dacă școala nu oferă oportunități reale, iar comunitatea nu vede educația ca pe o cale către un viitor mai bun, cercul vulnerabilității se închide.

Banii din educație nu ajung acolo unde este nevoie

Una dintre cele mai dure critici ale sociologului vizează modul în care sunt făcute investițiile în educație.

Problema, spune Duminică, nu este doar cât investește statul, ci unde investește.

„Investițiile în educație nu au fost echitabile în sensul în care să dăm mai mult acolo unde este nevoie. Noi am dat mai degrabă celor bogați decât celor săraci.”

Finanțarea per capita, prin care statul alocă o anumită sumă pentru fiecare elev, nu este suficientă pentru a compensa diferențele uriașe dintre școli.

Un copil care învață într-o școală performantă, cu profesori titulari și resurse consistente, nu are aceleași nevoi ca un copil dintr-o comunitate săracă, unde cadrele didactice sunt greu de atras și unde abandonul și rezultatele slabe sunt probleme cotidiene.

Aplicarea unei formule uniforme de finanțare nu poate produce egalitate într-un sistem profund inegal.

Școala bogată și școala săracă: aceeași finanțare, realități complet diferite

Gelu Duminică oferă ca exemplu diferențele dintre o școală performantă din București și o școală dintr-o comunitate vulnerabilă.

Într-o școală precum „I.L. Caragiale”, unde există profesori titulari și cadre didactice cu nivel ridicat de pregătire, elevul beneficiază de un anumit tip de capital educațional și profesional.

Într-o școală dintr-o zonă vulnerabilă, situația poate fi radical diferită. Acolo este mult mai greu să atragi profesori titulari, iar școala ajunge să depindă de cadre didactice suplinitoare.

Problema apare atunci când statul tratează cele două situații ca și cum ar fi comparabile.

Un profesor cu experiență și cu un nivel ridicat de pregătire poate ajunge într-o școală privilegiată, în timp ce școlile din comunitățile vulnerabile rămân cu deficit de cadre didactice.

În final, elevilor li se cere să concureze la aceleași examene naționale.

„Cum Dumnezeu să concureze copilul din Ferentari cu cel dintr-o școală privilegiată?”

Aceasta este una dintre întrebările esențiale ridicate de sociolog.

Dacă un copil dintr-o comunitate vulnerabilă beneficiază de mai puține resurse, de profesori mai puțin experimentați, de infrastructură mai slabă și de un mediu familial și social dificil, cum poate fi evaluat exact după aceleași criterii ca un copil care a avut acces la toate resursele?

Uniformitatea examenului nu înseamnă automat și egalitate de șanse.

Dimpotrivă, în anumite situații, ea poate consolida diferențele existente.

Copilului vulnerabil i se cere să ajungă la aceeași linie de sosire, însă nu i se oferă aceleași condiții pentru a ajunge acolo.

Bursele și riscul unei noi politici care lovește tocmai în cei vulnerabili

În aceeași logică se înscrie și disputa privind bursele elevilor.

Gelu Duminică a criticat public ideea reducerii finanțării pentru burse, considerând-o o măsură greșită nu doar din punct de vedere educațional, ci și social.

Problema trebuie privită dincolo de simpla economie bugetară.

Pentru un copil dintr-o familie vulnerabilă, o bursă poate reprezenta un stimulent important pentru a rămâne în școală și pentru a continua studiile.

Într-o țară în care abandonul școlar și inegalitățile educaționale sunt deja probleme majore, reducerea sprijinului pentru elevii care au nevoie de el poate accentua diferențele existente.

„Culegem roadele unui mod de a investi în resursa umană”

Gelu Duminică avertizează că problemele actuale ale educației nu pot fi rezolvate peste noapte.

România culege acum rezultatele unui mod de a investi în resursa umană care a fost aplicat timp de ani de zile.

„Vom continua cu el. Mulți ani de acum înainte vom fi așa”, este avertismentul sociologului.

Au existat încercări de schimbare de paradigmă, de la Legea educației asociată cu Daniel Funeriu până la proiectul „România Educată”. Problema, spune Duminică, este că reformele nu au avut suficient timp pentru a produce efecte.

„Le-am implementat doi ani. Nici nu am stat să le implementăm să vedem dacă aduc ceva bun.”

Nu înseamnă că toate reformele au fost bune sau că toate au fost rele. Înseamnă, însă, că un sistem educațional nu poate fi evaluat după câteva luni sau după un ciclu politic.

Reforma care nu are timp să producă rezultate devine o succesiune de experimente

Una dintre marile probleme ale educației românești este tocmai lipsa continuității.

Fiecare guvern vine cu propriile priorități, fiecare ministru schimbă direcția, iar școala este obligată să se adapteze permanent.

În locul unei strategii urmărite timp de un deceniu sau două, România a avut o succesiune de reforme, modificări legislative și schimbări de priorități.

În aceste condiții, este dificil de stabilit dacă o reformă a funcționat sau nu.

Pentru că, înainte ca rezultatele să poată fi măsurate, sistemul este schimbat din nou.

Educația, între reformă și interese

Gelu Duminică merge însă mai departe și vorbește despre modul în care interesele politice și financiare au influențat sistemul de educație.

Un exemplu invocat de sociolog este schimbarea legislativă privind patrimoniul universităților private.

În forma inițială asociată Legii educației din perioada Funeriu, patrimoniul instituțiilor de învățământ privat constituite ca asociații și fundații trebuia să rămână în zona educației. În cazul desființării unei instituții, patrimoniul urma să fie direcționat către alte instituții cu scop similar.

Logica era simplă: dacă un patrimoniu fusese construit pentru educație, acesta trebuia să rămână în educație.

Ulterior, legislația a fost modificată, iar în cazul universităților private patrimoniul putea reveni membrilor fondatori.

Pentru Gelu Duminică, această schimbare este relevantă pentru felul în care interesele economice pot ajunge să interfereze cu politicile educaționale.

„Nu e pentru copii”

În spatele întregii discuții despre reformă, finanțare, profesori, examene și universități există, în opinia sociologului, o întrebare fundamentală: pentru cine este construit sistemul educațional?

Pentru elevi?

Pentru profesori?

Pentru instituții?

Pentru interese politice sau economice?

Răspunsul lui Gelu Duminică este tranșant: atunci când deciziile nu sunt luate pornind de la interesul copilului și de la dezvoltarea resursei umane, educația își pierde chiar scopul pentru care există.

Iar România riscă să rămână captivă într-un sistem în care banii, funcțiile și interesele instituționale ajung să fie mai importante decât elevul.

„În sistemul educațional nu-i pentru copii, oameni buni”, avertizează sociologul.

Iar rezultatele slabe ale elevilor nu sunt decât una dintre consecințele unui sistem care, de prea mult timp, nu reușește să pună copilul în centrul educației.