Ilie Bolojan, la Suceava de 1 Mai: vizită oficială, inaugurări și oprire la terasă în centrul orașului

Publicat: 01 mai 2026, 12:10, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ilie Bolojan, la Suceava de 1 Mai: vizită oficială, inaugurări și oprire la terasă în centrul orașului
Sursa foto: Monitorul de Suceava

Premierul Ilie Bolojan a participat vineri, la Suceava, la inaugurarea unei noi creșe realizate printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după care a fost prezent, în aceeași zi, într-un cadru informal, pe esplanada din centrul municipiului, alături de lideri ai PNL din Suceava și Botoșani.

UPDATE 14.10:  Ilie Bolojan a anunțat că își caută majoritate pentru actualul guvern, dacă moțiunea PSD-AUR pică.  „În cazul în care săptămâna viitoare moțiunea va trece, guvernul va rămâne în funcție până la validarea de către Parlament a unui nou guvern, iar pentru validarea unui nou guvern, partidele vor participa la consultări cu președintele, se vor face consultări, iar președintele va încredința partidelor formarea unui nou guvern. Dacă moțiunea nu trece, guvernul acționează în condiții normale. E nevoie de consultări parlamentare, ceea ce înseamnă că e nevoie să se găsească o situație stabilă. Cele mai importante priorități sunt legate pe termen scurt de accesarea fondurilor prin PNRR; unde avem două probleme importante. Una de accesarea jaloanelor prin PNRR, unde ne-am angajat să facem reforme. Sunt reforme, zeci, mai simple, care se rezolvă prin ordine de ministru, altele care se rezolvă prin OUG și altele care se rezvolă prin legi”, a spus Ilie Bolojan în cadrul unei conferințe de presă.

Știrea inițială

În prima parte a vizitei, Ilie Bolojan a luat parte, împreună cu ministrul Educației, Mihai Dimian, la inaugurarea noii unități de învățământ preșcolar. Creșa, construită de Compania Națională de Investiții, este a 66-a realizată în cadrul programului național finanțat prin fonduri europene.

„E creșa cu numărul 66 din Programul național, finanțată prin fonduri europene, și mă bucur că acest cartier al Sucevei va avea, din toamna acestui an, o creșă funcțională, o creșă care prin cele 110 locuri pe care le oferă copiilor, familiilor din acest cartier va fi un sprijin pentru aceste familii”, a declarat Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.

Premierul a mai subliniat sprijinul instituțional acordat de Ministerul Dezvoltării și Ministerul Educației pentru acoperirea cheltuielilor cu personalul din creșe, prin transferarea acestora în bugetul Ministerului Educației.

La rândul său, ministrul Educației a precizat că programul de construire a creșelor va continua, obiectivul fiind extinderea rețelei la 247 de unități la nivel național. „Este o transformare fundamentală a educației timpurii din România”, a afirmat Mihai Dimian.

Noua creșă din Suceava este prima construită în municipiu după anul 1990, potrivit autorităților.

De asemenea, Ilie Bolojan a participat la ceremonia de semnare a contractelor pentru proiectarea și execuția a două loturi din Autostrada Pașcani–Suceava, investiție estimată la aproximativ 6 miliarde de lei, fără TVA.

În prezent, lucrările sunt finanțate prin fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027, urmând ca ulterior să fie susținute și prin mecanismul SAFE.

Premierul a explicat că această soluție de finanțare a fost necesară pentru a asigura continuarea proiectului, în condițiile în care nivelul supracontractărilor era ridicat, iar capacitatea de finanțare inițială era limitată. El a subliniat totodată importanța strategică a infrastructurii rutiere pentru regiunea de nord-est a țării.

„Una dintre condițiile de dezvoltare pe care orice regiune trebuie să le îndeplinească este conectivitatea. Dacă ești conectat, cresc șansele de dezvoltare, dacă nu, riști să rămâi izolat și să pierzi oportunități”, a declarat Ilie Bolojan.

Acesta a amintit că lucrările la tronsonul Suceava–Pașcani vor continua, în contextul în care segmentul Suceava–Siret urmează să fie finalizat în toamna acestui an. De asemenea, a menționat și continuarea proiectului Pașcani–Iași–Ungheni, care este, la rândul său, finanțat prin programul SAFE.

Referindu-se la calendarul de execuție, premierul a precizat că, potrivit contractului, în următoarele șase luni va fi realizat proiectul tehnic, iar lucrările ar urma să se desfășoare pe parcursul a doi ani.

„Având în vedere experiența constructorului, am convingerea că în 2029 se va putea circula pe aceste tronsoane de autostradă, de la Pașcani prin Suceava până la Siret, dar și pe ruta Pașcani–Iași–Ungheni”, a mai spus Ilie Bolojan.

În a doua parte a zilei, Ilie Bolojan a fost văzut într-un cadru informal, pe esplanada din centrul Sucevei, unde a petrecut timp la o terasă împreună cu lideri ai PNL din județele Suceava și Botoșani. Momentul a avut loc în contextul zilei de 1 Mai, înaintea unor dezbateri politice anunțate la nivel național.

Sursa foto: Monitorul de Suceava