Schimbări pentru înmatricularea vehiculelor de la sfârșitul lunii

Publicat: 16 sept. 2020, 15:48, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Schimbări pentru înmatricularea vehiculelor de la sfârșitul lunii
masina trafic

Ministerul Afacerilor Interne a emis, miercuri, 16 septembrie a.c., un ordin care vizează măsuri organizatorice în domeniul înmatriculării vehiculelor. Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat că urmează să fie înființate 26 de sedii secundare pentru înmatricularea vehiculelor. Acestea vor fi înființate în mai multe județe din țară și vor funcționa începând cu data de 22 septembrie a.c..

Declarațiile live ale ministrului de Interne Marcel Vela pot fi ascultate AICI.

„Astăzi au fost semnate două ordine extrem de importante. Ordinul ministrului de Interne nr 139/16 septembrie 2020 privind unele măsuri organizatorice în domeniul înmatriculării vehiculelor.

Ordinul nr. 140, ordinul comun, nr din registratura Ministerul Afacerilor Interne coroborat cu nr 1594 din registratura Ministerului Sanatatii. Ordinul comun privind stabilirea unor măsuri si actiuni de sănătate publică necesare a fi respectate pentru desfășurarea în siguranță a procesului electoral, acest ordin fiind avizat de către AEP. Decizia pentru a face mai ușor accesul cetățenilor la serviciile publice de înmatriculare a vehiculelor.

Serviciile publice comunitare județene regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor vor organiza sedii secundare și în alte localități pe lângă cele existente în municipiile reședință de județ. Această măsură reprezintă încă un pas important al MAI pentru dezvoltarea serviciului public, oferind cetățenilor care solicită derularea de operațiuni pe linie de înmatriculare auto să aleagă între sediul aflat în municipiul reședință de județ sau sediul secundar ceea ce va conduce la diminuarea distanțelor parcurse în vederea soluționării diferitelor operațiuni dar și la reducerea aglomerației de la sediile județene.

În cadrula cestor sedii secundare se vor desfășura activități de preluare a documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor și de eliberare a plăcuțelor cu numere de înmatriculare. În zilele de marți și joi cetățenii vor putea beneficia de aceste servicii fără a mai fi nevoie să se deplaseze până în municipiile reședință de județ. Astfel, am hotărât să înființăm 26 de sedii secundare”, a declarat Ion Marcel Vela, de la sediul MAI.