În politica românească există o superstiție greu de ucis: aceea că negocierile ar fi, prin definiție, semnul maturității democratice. Că dacă partidele „negociază”, înseamnă că lucrurile funcționează, că instituțiile sunt vii, că mecanismele statului se mișcă. În realitate, ultimele luni au demonstrat exact contrariul. România negociază obsesiv, dar aproape niciodată pentru ea însăși. De la […]