Anularea alegerilor prezidențiale. Rectorul SNSPA: „Austria, în 2016, a trecut printr-o situație aproape similară”

Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României (CCR) a luat una dintre cele mai importante și curajoase decizii, de la înființarea sa (1992), și anume anularea întregului proces electoral, din noiembrie-decembrie, în vederea alegerii președintelui României, și reluarea acestuia[1].

Unii au considerat această decizie ca fiind una corectă, de respectare a principiilor fundamentale ale statului de drept, adică aplicarea Constituției, în litera și spiritul ei, indiferent de context și de implicațiile politice.

Alții au „decretat” decesul democrației din România, preluând, voluntar sau nu, narativul propagandistic al Kremlinului.

Spre surpriza (neplăcută) a celor din urmă, decizia Curții Constituționale a României a fost susținută de partenerii euro-atlantici, fiind confirmat, în primul rând, atacul hibrid al Rusiei asupra României, dar și încălcarea normelor electorale, prin evidențierea unor canale financiare obscure, cu ramificații internaționale (Bulgaria, Praga, Londra, Bruxelles, Africa de Sud etc.), dar cu o rădăcină comună: Moscova.

La „dosar” se adaugă încălcarea gravă a regulilor electorale de către platforma TikTok, nereguli evidențiate inclusiv de Comisia Europeană, în urma investigației (încă în derulare), lansată la Bruxelles, și pentru care reprezentanții companiei nu au fost în măsură să dea explicații credibile[3].

Decizia CCR din 6 decembrie, de anulare a alegerilor și reluare a acestora, într-un timp rezonabil și în parametrii indicați de cadrul legal, a îngroșat accentele radicale din discursul public al unor actori politici care se identifică drept „suveraniști” sau „patrioți”.

În ultima lună, „patrioții”, rebotezați sub eticheta „georgiști”, s-au străduit să declanșeze avalanșe de lamentări, pe toate posturile de știri, în presa națională sau străină, pe paginile de social media ale lui Donald Trump Junior sau ale miliardarului Elon Musk, cu privire la „violarea regulilor democratice de bază”, ca urmare a „ignorării votului românilor”.

Evident, democrația înseamnă, în mod esențial, respectul pentru fiecare vot, exprimat în condiții de legalitate. Iar acest lucru – legalitatea votului – nu este, din păcate, întotdeauna asigurată. În acest sens, dacă ne facem puțin temele și citim despre procesele electorale, ca principii generale, și analizăm și anumite studii de caz, în care alegerile nu s-au derulat „ca la carte”, iar „instanțele de supraveghere, control și decizie” ale proceselor electorale respective au aplicat măsuri de reintrare în legalitate, o să constatăm că România a procedat corect, respectând spiritul și litera constituțională, în materie electorală.

Să începem cu puțină teorie.

Alegerile, în orice stat de drept, trebuie să se desfășoare în condiții de legalitate. Orice lege electorală, din orice țară democratică, are prevederi clare, atât în ceea ce privește principiile care guvernează procesul electoral, dar și în legătură cu tehnicalitățile electorale. Una dintre aceste cerințe legale vizează transparența resurselor financiare, în timp ce alta se referă la modul în care se poate derula o campanie electorală / de comunicare politică. Pentru fiecare dintre aceste capitole există drepturi, așa cum există și obligații. În cazul încălcării unuia dintre drepturile candidaților sau în cazul nerespectării obligațiilor legale, procesul este considerat „viciat”. Gradul de viciere poate fi considerat „nerelevant”, în raport cu procesul electoral de ansamblu, sau poate fi considerat „semnificativ”, adică în măsură să afecteze principiile de bază ale unor alegeri democratice și, implicit, rezultatul final, ca expresie a „voiței poporului”.

În practică, nu există proces electoral derulat perfect. Întotdeauna sunt identificate „iregularități”, care pot fi simple scăpări sau acțiuni premeditate de încălcare a regulilor jocului, în vederea obținerii unor beneficii electorale, pentru sine sau pentru un candidat favorit. Aceste „iregularități”, în cazul în care fac obiectul unei notificări / reclamații / contestații, sunt supuse analizei unor instanțe, care pot fi diferite (birou electoral, justiție, curte constituțională), în funcție de sistemul politic și electoral al fiecărei țări. Aplicarea unor măsuri de corecție (anulări, excluderi din competiție, amenzi, condamnări penale etc.), deși nedorite, fac totuși parte din tabloul oricărui proces electoral. Neaplicarea „măsurilor de corecție”, care, în unele cazuri, pot include decizii considerate „radicale”, ca de exemplu reluarea alegerilor, ar însemna încălcarea sau ignorarea legii.

* * *

Pentru a trece, însă, de la teorie la practică, am căutat un studiu de caz comparabil cu ceea ce s-a întâmplat în România, cu ocazia alegerilor prezidențiale din noiembrie-decembrie 2024. Nu a fost greu de identificat un astfel de caz, în condițiile în care Austria, în 2016, a trecut printr-o situație relativ similară.

În Austria, funcția prezidențială este, ca și în România, pe cel mai înalt palier constituțional, cu atribute de forță, dar și cu limitări. „Președintele Federal” are cea mai mare legitimitate simbolică, fiind ales prin vot direct, de către cetățeni, pentru un mandat de 6 ani, cu posibilitatea de a fi reales pentru un al doilea mandat. Nu deține instrumente executive relevante – această putere se află la nivelul cancelarului –, dar devine cel mai important actor în situații de criză politică. Constituția din Austria oferă președintelui instrumentele de putere necesare pentru a identifica soluțiile de echilibru politic.[4]

Actualul președinte, Alexander Van der Bellen (născut în ianuarie 1944) a fost ales, în 2016, în urma unui proces electoral complicat și contestat. Bellen este de profesie economist, cu o importantă carieră academică, în Berlin, Innsbruck și la Universitatea din Viena[5]. În tinerețe a activat în Partidul Social Democrat din Austria. Câțiva ani mai târziu, s-a reorientat politic spre Partidul Verzilor, care i-a oferit un loc de parlamentar din 1994 până în 2012. La alegerile prezidențiale din 2016, a candidat ca independent, fiind însă susținut de Partidul Verzilor, chiar dacă a părăsit, prin demisie, acest partid, în 2008.

În urma primului tur al alegerilor, desfășurat pe 24 aprilie 2016, politicianul de extremă dreaptă Norbert Hofer (FPO – Partidul Libertății din Austria) s-a clasat pe primul loc (35,05%), în timp ce pe a doua poziție s-a aflat independentul Alexander Van der Bellen, cu 21,34%.

De subliniat este faptul că partidele „clasice”, pentru prima dată în ultimii 60 de ani, nu au reușit să-și califice candidații în Turul II, aceștia ocupând poziții modeste – 11,28%, pentru candidatul social-democrat (locul patru), și 11,12%, pentru candidatul de dreapta (locul cinci).

În urma celui de al doilea tur de scrutin, care a avut loc pe 22 mai 2016, Van der Bellen s-a plasat pe primul loc (50,35%). Rezultatele au fost însă contestate de Președintele FPO, pe motiv de „iregularități în procesul de numărare a voturilor” în 20 din cele 117 districte administrative[6].

Au fost semnalate:

– prezența unor persoane neautorizate în procesul de numărare a voturilor;

– existența unor minori printre persoanele care și-au exprimat votul;

– proceduri inexacte în sortarea voturilor nule;

emiterea unor „decizii” oficiale înainte de termen, mai exact înainte de încheierea procesului de vot etc.

Este important de reținut că nimeni nu a acuzat existența unor fraude electorale, ci nerespectarea procedurilor, ceea ce ar fi putut influența rezultatul final al scrutinului, în condițiile în care cei doi candidați din Turul II erau separați de numai 30.863 de voturi.

Curtea Constituțională din Austria a analizat toate „iregularitățile” semnalate. Unele dintre ele au fost confimate de către Ministerul de Interne, responsabil de organizarea alegerilor, în timp ce altele au făcut obiectul audierii a peste 90 de oficiali, implicați în procesul electoral, în fața Curții Constituționale. Pe 1 iulie 2016, Curtea Constituțională a considerat că procesul electoral a fost „profund viciat”, ca urmare a nerespectării cu strictețe a legislației electorale, și a decis reluarea Turului II[7]. Inițial, reluarea alegerilor a fost planificată pentru 2 octombrie, dar, pe 12 septembrie 2016, ministrul de interne a anunțat amânarea datei alegerilor pentru 4 decembrie 2016, din motive tehnice: s-a constatat că multe plicuri, care conțineau votul prin corespondență, au ajuns deschise / nelipite la destinație (autoritățile electorale competente). Cu alte cuvinte, principiul „votului secret” fusese încălcat. De vină pentru cele întâmplate a fost … calitatea necorespunzătoare a adezivului utilizat în confecționarea plicurilor destinate votului prin corespondență. Ca urmare a acestui fapt și pentru a permite autorităților remedierea deficiențelor – înlocuirea materialelor de calitate slabă utilizate în procesul electoral –, alegerile au fost amânate pentru încă două luni[8].

În urma votului din 4 decembrie 2016, Alexander Van der Bellen a fost ales președinte al Austriei, cu votul a 53,79% dintre alegători.

* * *

La o analiză detaliată, la rece, multe concluzii pot fi desprinse, atât din cele petrecute în România, cu ocazia alegerilor prezidențiale din noiembrie-decembrie 2024, dar și din situația absolut atipică din Austria, petrecută cu ocazia alegerilor prezidențiale din 2016.

Am să încerc să subliniez mai jos câteva dintre acestea.

1. 𝑺𝒕𝒂𝒕𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒅𝒓𝒆𝒑𝒕 𝒊̂𝒏𝒔𝒆𝒂𝒎𝒏𝒂̆ 𝒂𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒍𝒆𝒈𝒊𝒊.

Este evident că anularea și repetarea alegerilor nu are cum să fie un element de mândrie, dar nici de rușine. Ideal ar fi să nu se ajungă la o astfel de situație. Dar, dacă se ajunge, cum statul de drept înseamnă respect față de lege, legea trebuie aplicată. Acest lucru trebuie să se întâmple chiar și în cazurile în care motivul de iregularitate ar putea să pară derizoriu – ca de exemplu, calitatea adezivului folosit pentru plicurile destinate votului prin corespondență –, iar „deranjul” – reluarea alegerilor – unul semnificativ.

2. 𝑰̂𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒆𝒈𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒂𝒖𝒛𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒔̦𝒊 𝒂 𝒇𝒆𝒏𝒐𝒎𝒆𝒏𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒇𝒂𝒗𝒐𝒓𝒊𝒛𝒂𝒏𝒕𝒆.

Anularea unui proces electoral obligă nu numai la o simplă repetare a acestuia, ci în primul rând la înțelegerea cauzelor exacte care au condus la înregistrarea acelor „iregularități”, dar și a tabloului de ansamblu în care s-a derulat procesul electoral. În acest sens, atacul hibrid al Rusiei asupra României, cu ocazia alegerilor prezidențiale, nu ar fi trebuit să surprindă pe nimeni. Au existat dovezi clare de interferență a Rusiei în Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Slovacia, Italia, Republica Moldova etc., cu ocazia alegerilor derulate în aceste țări, în ultimii 10 ani. De ce Rusia nu ar fi acționat și în România, în super-anul electoral 2024?

Din această perspectivă, nu sunt convins că politicienii din România se află azi în situația de a înțelege ce s-a întâmplat de fapt pe 24 noiembrie 2024 astfel încât, cu ocazia reluării procesului electoral, să fim capabili să preîntâmpinăm eventualele noi interferențe, de același tip sau de altă natură. Cred că decizia coaliției de guvernare de a organiza alegerile prezidențiale „cât mai repede” este, de principiu, corectă, dar eu aș reformula puțin: „cât mai repede posibil”. Varianta martie-aprilie ar putea să fie una pripită, care să ascundă riscuri insuficient cântărite. Probabil varianta decentă este mai-iunie, ceea ce va permite un răgaz nu numai autorităților, pentru o mai bună pregătire, dar și alegătorilor, să proceseze ceea ce s-a întâmplat și să își formeze o opinie / opțiune pentru viitor.

3. 𝑮𝒂𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒊𝒊 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒊𝒏𝒅 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒍𝒆𝒈𝒊𝒊 / 𝒑𝒓𝒊𝒏𝒄𝒊𝒑𝒊𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒍𝒆𝒈𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒊, 𝒄𝒖 𝒐𝒄𝒂𝒛𝒊𝒂 𝒓𝒆𝒍𝒖𝒂̆𝒓𝒊𝒊 𝒑𝒓𝒐𝒄𝒆𝒔𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒆𝒍𝒆𝒄𝒕𝒐𝒓𝒂𝒍.

În „cazul Austria”, nu a existat o componentă penală, așa cum nu a existat nici o componentă procedurală care să implice Uniunea Europeană. Prin urmare, decizia de a relua procesul electoral a ținut strict de guvern, mai exact de Ministerul de Interne. În „cazul România”, componenta penală pare să ia amploare, iar informațiile desprinse din aceste anchete pot releva modul concret de operare al celor care au declanșat operațiunea de deturnare a alegerilor. Pe de altă parte, contracararea unora dintre instrumentele de „atac hibrid”, mai exact modul ilegal de utilizare a platformelor social media (Facebook, TikTok etc.), fac obiectul reglementărilor la nivel european. În consecință, reluarea procesului electoral ar trebui să se facă numai după ce avem certitudinea privind respectarea legislației naționale / europene în materie de social media, iar în cazul în care acest lucru nu se întâmplă, să dispunem de un set de contramăsuri.

4. 𝑪𝒐𝒎𝒖𝒏𝒊𝒄𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕𝒆𝒈𝒊𝒄𝒂̆ 𝒄𝒖 𝒄𝒆𝒕𝒂̆𝒕̦𝒆𝒏𝒊𝒊.

Orice decizie care are impact semnificativ asupra cetățenilor trebuie să fie foarte bine explicată la nivelul publicului. În absența a ceea ce specialiștii numesc „comunicare strategică”, demersul nu va fi înțeles, iar oamenii pot fi foarte ușor deturnați spre narative de tipul „teorii ale conspirației”. Această comunicare strategică nu este un simplu atribut „tehnic”, ci un element politic de maximă importanță, care poate fi eficient numai dacă este operaționalizat de politicieni onești, credibili.

În concluzie, dacă am greșit prima dată, cu ocazia alegerilor prezidențiale din noiembrie-decembrie 2024, pentru că nu ne-am uitat cu atenție la toate detaliile, deși semnale de alarmă au existat, eu aș recomanda să nu ne grăbim sau, mai bine zis, 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐠𝐫𝐚̆𝐛𝐢𝐦 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐩𝐭. Organizarea cât mai rapidă a alegerilor este în spiritul Constituției, pentru a nu prelungi o stare de incertitudine și de lipsă de legitimitate. Cu toate acestea, în varianta organizării alegerilor în martie-aprilie 2025, fără o evaluare atentă, șansele să greșim a doua oară, cu ocazia reluării procesului electoral, vor fi destul de mari. Dacă au pățit-o în Austria, cu plicurile desigilate, din motive de „adeziv” de proastă calitate, poate noi suntem ceva mai precauți, măcar de data aceasta, și măsurăm de două ori, înainte de „a lipi” o nouă decizie electorală, pe masa coaliției de guvernare.