1 Aprilie vine și cu vești bune! Află când poți să nu plătești factura la curent sau la gaze!
Da, nu este o păcăleală de 1 aprilie! Începând cu această dată, vor intra în vigoare noi reglementări. Astfel, vor exista și situații în care ai dreptul să nu plătești factura la curent sau gaze naturale. ANRE a explicat cine are acest drept și mai ales când.
De la 1 aprilie intră în vigoare acele două regulamente pentru furnizarea energiei și a gazelor naturale, care au prevederi similare. Ambele au un model de factură simplificat, cel puțin prima pagină a facturii va trebui să conțină doar informațiile strict necesare pentru client. Vicepreședinte ANRE a explicat, la Antena 3 CNN, în ce situație obligațiile de plată sunt suspendate pentru facturile de curent și gaze naturale.
ANRE are vești bune pentru consumatori de curent sau gaze naturale
Consumatorii au dreptul legal să nu plătească factura la curent sau gaze în unele condiții. Este vorba despre cazul în care clientul alege să conteste factura sau să ceară explicații cu privire la aceasta.
Orice client care contestă factura sau solicită informații suplimentare cu privire la factură, poate să nu plătească factura. Indiferent dacă vorbim despre valoare, de preț unitar sau cantitate sau alte elemente ale facturii, are dreptul să primească răspuns de la furnizor la această solicitare în 15 zile lucrătoare. Până când nu primește acest răspuns de la furnizor obligațiile de plată sunt suspendate”, a explicat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele ANRE, la Antena 3 CNN.
Potrivit instituției, până când nu se soluționează și nu este clar dacă obligația de plată este certă sau nu, clientul nu trebuie să achite factura la curent sau gaze. Indiferent că vorbim de o contestație la furnizor, ANRE sau ANPC, această situație se aplică.
„În momentul în care lucrurile sunt clare și se dovedește că factura a fost corectă, atunci trebuie să achite factura cu eventualele penalități. Acestea sunt suspendate doar pe acea perioadă de 15 zile lucrătoare, timp în care furnizorul trebuie să răspundă. În cazul în care se dovedește că acel client a avut dreptate, furnizorul va reface factura și va corecta suma”, a mai spus Zoltan Nagy-Bege.
Citește și: ANRE simplifică facturile la gaze. Pe câte luni se poate eșalona plata