1 miliard de euro pentru IMM-uri. De la ce bănci poți obține banii
Fondul European de Investiţii (FEI) a semnat acorduri cu cinci bănci locale pentru a sprijini IMM-urile din România prin garanţii directe cu o valoare totală de un miliard de euro.
Cele cinci bănci semnatare, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen Bank şi ProCredit Bank, sunt parteneri cu vechime ai FEI, în condiţiile în care au implementat cu succes mai multe programe, precum Iniţiativa pentru IMM-uri.
„Am lucrat din greu cu Guvernul României şi Comisia Europeană pentru a ne asigura că firmele din România pot obţine sprijinul de care au nevoie în aceste momente dificile. Cele cinci acorduri semnate astăzi vor traduce aceste eforturi în acces real la finanţare pe teren, ajutând IMM-urile să îşi urmeze planurile de creştere”, a declarat directorul general adjunct al FEI, Roger Havenith.
Cu o finanţare disponibilă atât în lei cât şi în euro, această iniţiativă va consolida coeziunea regională în România, va promova creşterea şi expansiunea afacerilor, va sprijini energiile regenerabile şi eficienţa energetică, precum şi transportul curat şi de asemenea va impulsiona ecosistemul financiar românesc.
Garanţiile de la FEI permit băncilor partenere să ofere termeni mai buni de finanţare precum dobânzi reduse, cerinţe de garantare mai mici şi diminuarea cerinţelor referitoare la avans. În plus, graţie garanţiilor de la FEI, băncile pot oferi maturităţi mai lungi, volume de finanţare mai mari şi pot sprijini segmente care altfel ar fi excluse, cum sunt start-up-urile, care nu ar fi fost vizate în absenţa garanţiei.
FEI este parte din Grupul BEI (Banca Europeană de Investiţii). Acesta sprijină întreprinderile mici din Europa, îmbunătăţind accesul la finanţare prin intermediul unei game largi de intermediari financiari selectaţi, cum ar fi bănci, societăţi de garantare şi de leasing, furnizori de microcredite şi fonduri de capital privat. FEI concepe şi oferă instrumente de finanţare prin capitaluri proprii şi împrumuturi care promovează obiectivele UE de sprijinire a antreprenoriatului, a creşterii, a inovării, a cercetării şi dezvoltării, a tranziţiei ecologice şi digitale şi a ocupării forţei de muncă.
De la înfiinţarea sa, FEI a furnizat finanţare în valoare de 3,1 miliarde de euro prin 119 contracte în România, în timp ce BEI a oferit expertiză şi finanţare pentru 179 de proiecte de investiţii în valoare de 17,73 miliarde de euro în România, începând din 1991.