10 dezvăluiri despre Van Gogh, pictorul blestemat și neînțeles

Publicat: 23 mart. 2025, 22:12, de Magda Marincovici, în NECONVENTIONAL , ? cititori
10 dezvăluiri despre Van Gogh, pictorul blestemat și neînțeles

Vincent Van Gogh rămâne o enigmă fascinantă, un geniu chinuit, o sursă inepuizabilă de inspirație și controverse. Iată zece dintre acestea care pun într-o lumină nouă personalitatea artistului.

  1. Un copil care nu avea darul desenului

Mama lui Vincent dorea ca toții copii săi să aibă o educație artistică, începând cu muzica și desenul. Dar Vincent nu dădea semne că ar avea un dar anume. El a pătruns în tainele desenului abia la 20 de ani, dorind să surprindă viața minerilor din Borinage și astfel să aducă o mărturie despre condiția mizerabilă a acestora. În 1886, când ajunge la Paris, colegii de la cursul Formon recunosc talentul pentru culoare al lui Van Gogh. Și, totuși, îl considerau un desenator mediocru.

  1. A vrut să fie pastor

După ce a fost vânzător de obiecte de artă la Londra și Paris, Vincent a intrat într-o etapă mistică. ”Viața lui Isus”, volumul lui Ernest Renan, a avut un impact deosebit asupra lui. Între 1876 și 1880, a studiat teologia și a vrut să devină pastor, ca și tatăl lui. Când a predicat în fața minerilor din Borinage, în Belgia, el s-a implicat total, cu intensitate, ceea ce a provocat o puternică stare de confuzie printre cei prezenți.

        3. Șocul estetic japonez

Ca impresioniștii, Vincent Van Gogh a trăit în direct sosirea în Europa a primelor stampe japoneze. Pentru el a fost un veritabil șoc estetic. El a colecționat peste 600 de stampe pe care chiar le-a expus la Paris pentru a le vinde. Influența acestora se observă în motivele vegetale ca în ”Portretul lui Pere Tanguy”  și Amandier en fleurs (Ramuri de migdal înflorit).

  1. Debut tardiv

Van Gogh își găsește cu adevărat stilul din 1886, la vârsta de 33 de ani, toate picturile cunoscute fiind datate în următorii patru ani, până la moartea sa, în iulie 1890. În acești ani, a pictat intens, ca un posedat, ignorînd tehnicile clasice. De aceea, opera lui este extem de fragilă, greu de conservat și de restaurat.

  1. Un mare iubitor de carte

Despre Van Gogh se spune că este un artist învățat. El a citit ”un munte de cărți” în flamandă, germană, franceză și engleză. Subiectul cărților este descoperit inclusiv în picturile și desenale artistului. Printre autorii săi preferați se află: Zola, Maupassant, Hippolyte Taine…

  1. A vândut doar un tablou

Abia la sfârșitul vieții, în 1890, artistul are parte de primele articole în care  îi erau elogiate picturile. Dar el nu s-a bucurat de un succes comercial. Există legenda potrivit căreia, în timpul vieții, artistul a vândut un singur tablou (La Vigne rouge) în 1888, cel puțin pe piața de artă oficială.

  1. Lobul urechii, cadou

În ajunul Crăciunului din 1888, Vincent are o dispută aprinsă cu Gauguin. Rănit de cuvintele aruncate de Gauguin, Vincent, beat și trist, își taie lobul urechii, grăbindu-se să-l ofere cadou unei prostituate pe care o frecventa… De la acest episod, locuitorii din Arles au început să se teamă de pictor și vor semna o petiție de expulzare a acestuia. Puternic afectat de această inițiativă, Vincent i-a spus fratelui său: ”M-am rănit, dar nu i-am rănit deloc pe acei oameni”.

  1. Avea puțini prieteni

Vincent a preferat să picteze portrete. Dar a avut dificultăți în a găsi modele, deoarece artistul și lucrările lui iscau, frecvent, o cascadă de  neînțelegeri și controverse.

  1. Victima absintului

Când Vincent se afla în crize  era cel mai adesa sub influența alcoolului sau a lipsei acestuia. Absintul,  numit și zâna verde, făcea ravagii printre artiștii vremii. Această periculoasă zână, lui Vincent îi potența tendințele depresive moștenite pe linie maternă.  Medicii îl tratau de depresie cu bromură de potasiu…Alcool și bromura – un cocktail extrem de periculos, spun medicii de azi.

  1. Arma vândută la licitație

Arma care i-a pus capăt vieții a fost vândută cu 130.000 de euro la licitație. O persoană necunoscută este proprietara acestui revolver Lefaucheux, descoperit pe un câmp din Auvers-sur-Oise în 1960. Analizele au arătat că arma corespunde mărturiilor, fie că a fost sinucidere, un accident sau un asasinat, cum subliniază doi jurnaliști americani, biografi ai artistului.