10 dintre cele mai memorabile meciuri din istoria Campionatului European de Fotbal

Publicat: 07 iun. 2024, 13:24, de Publyo.ro, în Advertoriale , ? cititori
10 dintre cele mai memorabile meciuri din istoria Campionatului European de Fotbal

Sunt tot mai puține zile până la startul turneului final al Campionatului European de fotbal din Germania (14 iunie – 14 iulie). Veștile despre echipele participante se înmulțesc în rubricile de știri sportive, toate indiciile ducând spre un Euro spectaculos.

Cu siguranță, vor fi confruntări memorabile, așa cum s-a întâmplat la fiecare ediție. Iată cele mai dramatice confruntări de până acum:

1. Franța vs Portugalia 3-2 după prelungiri, semifinalele Euro 1984

Organizatoare a turneului final, Franța a câștigat Euro 1984 relativ confortabil, învingând-o pe Spania cu 2-0 în finală. Naționala Hexagonului a ajuns în ultimul act într-un mod dramatic, trecând în prelungiri de Portugalia, în semifinale.

Portugalia conducea cu 2-1 în minutul 84 al jocului de la Marsilia, dar Jean-Francois Domergue, cel care modificase pentru prima oară tabela, și Michel Platini, probabil cel mai bun jucător din lume la acea vreme, au reușit să întoarcă scorul.

2. Cehoslovacia vs Germania de Vest 2-2 (5-3 la penalty-uri), finala Euro 1976

În calitate de campioană mondială en-titre, Germania de Vest era marea favorită la câștigarea Euro 1976, dar Cehoslovacia, cu Antonin Panenka în mare formă, nu a intrat pe teren cu capul plecat.

La un moment dat, cehoslovacii au condus cu 2-0, dar Bernd Holzenbein a egalat în minutul 89. La penalty-uri, cea mai emblematică execuție din toate timpurile, realizată de Panenka, a adus victoria echipei care pornea cu a doua șansă.

3. Franța vs Iugoslavia 4-5, semifinalele Euro 1960

Prima ediție a Campionatului European de fotbal (numit atunci Cupa Națiunilor Europene) a avut loc în Franța, în perioada 6-10 iulie. În preliminarii s-au înscris 17 echipe, iar la turneul final au participat numai patru.

Una dintre semifinale le-a adus față în față pe Franța și Iugoslavia. Esticii au deschis scorul, dar francezii au revenit și au condus cu 3-1. În cele din urmă, iugoslavii au marcat de trei ori în patru minute (75, 78 și 79) și au ajuns în finală. Jerkovic a reușit o dublă.

4. Portugalia vs Anglia 2-2 (6-5 la penalty-uri), sferturile de finală Euro 2004

La patru ani după ce a pierdut cu Portugalia în faza grupelor Euro 2000, englezii i-au întâlnit din nou pe lusitani, în faza optimilor de finală. Naționala Albionului a preluat conducerea grație golului marcat de Michael Owen, dar Helder Postiga a dus meciul în prelungiri.

În „extra time”, fiecare echipă a mai marcat o dată, iar confruntarea a ajuns la loviturile de departajare. Portugalia a triumfat într-un mod incredibil. Portarul Ricardo a salvat șutul lui Darius Vassell, apoi și-a scos mânușile și a marcat el însuși penalty-ul decisiv.

5. Germania vs Turcia 3-2, semifinalele Euro 2008

Turcia s-a calificat din faza grupelor grație unei victorii dramatice în fața Cehiei, 3-2, Nihat Kahveci marcând în minutele 87 și 89. În sferturile de finală, turcii au trecut de croați după loviturile de departajare, dar în semifinale a venit rândul lor să piardă dramatic.

Boral a deschis scorul pentru „naționala Semilunei”, apoi nemții au condus cu 2-1. Se părea că meciul va merge în prelungiri când Semih a egalat în minutul 86. Nu a fost să fie. Germania a marcat golul victoriei în minutul 90, prin Philip Lahm. Fundașul dreapta a înscris 5 goluri pentru națională în toată cariera sa.

6. Iugoslavia v Spania 3-4, grupele Euro 2000

Iugoslavia a condus-o de ori pe Spania în meciul din grupele Euro 2000. Milosevic a deschis scorul, Alfonso a egalat, Govedarica a făcut 2-1, Munitis a egalat la doi, iar Komljenovic a făcut 3-2 în minutul 75. Mendieta a egalat din penalty, iar Alfonso a adus victoria pentru iberici în minutul 90+5.

7. Franța vs Elveția 3-3 (4-5 penalty), optimile Euro 2020

Pe Arena Națională din București, Franța și Elveția au oferit una dintre cele mai spectaculoase întâlniri de la Euro 2020. Elvețienii au deschis scorul prin Seferovic, iar Benzema a întors rezultatul. Pogba mărit avantajul pe tabela de marcaj în minutul 75, însă Seferovic și Gavranovic (minutul 90) au găsit și ei plasa, spre deliciul fanilor proprii și al publicului neutru.

În prelungiri nu s-a mai întâmplat nimic, astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare. Un singur jucător a ratat: Kylian Mbappe.

8. Germania de Vest vs Olanda 1-2, semifinalele Euro 1988

Rivalele Germania de Vest și Olanda s-au întâlnit în semifinalele Campionatului European din 1988. Matthaus și Ronald Koeman au marcat din penalty, astfel că în minutul 88 era 1-1. În acel moment a ieșit la rampă Marco van Basten, care a marcat golul calificării olandezilor în finala pe care aveau să o câștige în fața URSS-ului.

9. Danemarca vs Belgia 3-2, grupele Euro 1984

Belgia a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Ceulemans (minutul 26) și Vercauteren (minutul 39), dar Arnesen (minutul 41) și Brylle (minutul 60) au egalat.

Remontada a fost completă în minutul 84, când Preben Elkjaer – care a terminat pe locul al treilea la votul pentru Balonul de Aur din acel an – a marcat golul victoriei pentru galezi.

10. Franța vs Italia 2-1 (după prelungiri), finala Euro 2000

Franța a devenit campioană europeană după un meci de infarct pentru fanii italieni. Tifosi au înnebunit de bucurie la golul marcat de Marco Delvecchio în minutul 55. În minutul 90, „Squadra Azzurra” era încă în avantaj pe tabela de marcaj, iar italienii se pregăteau să primească medaliile de campioni.

Primul act al tragediei s-a petrecut în minutul 90+4, când Wiltord a restabilit egalitatea. David Trezeguet a marcat și el în minutul 103, pentru un succes memorabil al „cocoșului galic”.