10 mai, cea mai importantă zi pentru istoria României!
În dat de 8 mai 2021, președintele României a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenței Naționale a României!
Ani de zile propaganda și școala ne-au inoculat ideea că la 9 mai 1877 România și-a câștigat independența… A fost doar o născocire comunistă pentru a se evita punerea în evidență a zilei de 10 mai, adevăratul moment al declarării independenței.
Cum așa?
În ziua de 9 mai 1877 era o mare forfotă în Parlament. Opoziția a făcut o interpelare guvernului Brătianu legată de cât de pregătită e armata pentru „răsbel” (cel cu Imperiul Otoman). La pupitru a urcat Kogălniceanu, ministru de externe pe atunci, și a expus următoarea frază, de care s-au legat mai apoi toți comuniștii, antiregaliștii, naționaliștii închipuiți: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”.
Adunarea Deputaților a luat atunci act „că ruperea legăturilor noastre cu Poartă şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. La fel și Senatul.
A două zi, pe 10 mai, moțiunea a ajuns la domnitorul Carol, cel neamț, și prin semnătură acestuia a căpătat putere de lege. Adică pe 10 mai, exact ziua dinastiei.
Că să nu se asocieze 10 mai 1866, când Carol a venit în țară, cu 10 mai 1877, comuniștii, antiregaliștii și fanii lor au mutat Ziua independenței pe 9 mai! E totuși o consolare, că ar fi putut născoci un 8 mai, adică ziua când s-a format Partidul Comunist Român…
În ziua de 8 iulie 2021, președintele României a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenței Naționale a României! Așadar, la revedere cu 9 mai acela comunist….
Argumente pentru 10 mai
10 mai a fost ziua națională a României din 1866 până în 1947, când comuniștii au schimbat ordinea.
În 1866, ”Monstruoasa Coaliție”, adică o grupare de oameni politici de toată isprava, l-a expulzat pe Alexandru Ioan Cuza și a luat decizia să numească un domn străin, care să liniștească toate orgoliile existente de dinainte de Burebista pe acest tărâm. Primul, un belgian, a refuzat. S-a mers la un neamț din familia Hohenzollern, care n-ar fi apucat neam să fie cap încoronat dacă rămânea în Germania lui…
În aprilie 1866, acesta pleacă de la castelul Sigmaringen și călătorește deghizat cu vaporul până la Turnu Severin, când ajunge pe 8 mai. Două zile mai târziu, pe 10 mai, intră în București, unde este instalat domnitor al Principatelor Române. Iar palatul domnesc, vorba vine, era undeva la marginea Capitalei, pe unde acuma e Academia Română. În vecinătate, noul domn vedea dropiile zburdând pe câmp… ”Mamă, unde am ajuns….”.
10 mai 1877. Reprezentanții Guvernului, cu Ion C. Brătianu în frunte, deputați și senatori, mitropolitul Moldovei, președintele Curții de Casație, cel al Curții de Conturi, diverși șefi de autorități locale au mers la Palat să-l felicite pe Carol cu ocazia împlinirii a 11 ani de domnie. Și i-au adus acestuia moțiunea pe care Adunarea Deputaților și Senatul au votat-o și care proclama independența Principatelor. Carol a semnat-o și de atunci putem vorbi de independență. Aceasta a fost cucerită definitiv un an mai târziu, la Congresul de la Berlin.
10 mai 1881. Carol devine regele României. Primul din istorie!
10 mai e cea mai importantă dată din toată existența acestei țări: monarhie (adică identitate și stabilitate pentru un stat creat în 1859 și denumit în 1862 pentru întâia oară drept România), independență și regalitate (certitudine). Mai mult de atâta nu se poate…
Prin urmare, ordinea firească a sărbătorilor la români este astfel:
8 mai: ziua când tot Occidentul serbează încheierea celui de-al doilea război mondial în Europa. Ani de-a rândul, noi ne-am dus după modelul sovietic, cu 9 mai
9 mai: ziua Schumann! Adică este una dintre cele două zile ale Europei, și mai exact a UE, cealaltă fiind 5 mai, ziua Consiliului Europei.
10 mai: – ziua când s-a urcat pe tron domnitorul Carol I (1866)
– ziua când s-a proclamat independența României față de Înalta Poartă (1877). Independența se proclamă de către șeful statului, domnitorul, nu de către ministrul de Externe, în speță Mihail Kogălniceanu….
– ziua când România devine Regat (1881). Domnitorul Carol este încoronat rege!
În concluzie: 8 și 9 mai reprezintă apartenența noastră la o comunitate de valori iar 10 mai înseamnă identitate și stabilitate pentru un stat creat în 1859 precum și independență și regalitate, adică certitudine!!! Nu există o zi mai mare decât 10 mai….
Și nimeni nu va răpi importanța zilei de 1 Decembrie. Atunci România a devenit Mare. Doar că România exista deja pe harta lumii de câteva decenii.