08:19, 16.12.2024 • Justitie
10 migranți afgani ascunși într-un TIR au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa
Zece migranţi din Afganistan au fost prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa în Ungaria.
Migranții erau ascunşi într-un TIR. Vehiculul a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră Arad, TIR-ul este înmatriculat în România şi era condus de un român.
Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, anvelope în Germania.
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în compartimentul pentru marfă au fost descoperiţi ascunşi zece cetăţeni străini. La verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan cu vârste cuprinse între 14 şi 41 ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în ţara noastră”, se arată în comunicat.