10 reguli care ajută la evitarea a circa 20.000 de cancere de sân anual!
Sunt 10 reguli, demonstrate prin studii științifice, care pot ajuta la evitarea, în fiecare an, a aproximativ 20.000 de cancere de sân.
-
Menținerea greutății normale
Legătura dintre greutatea corpului și riscul de cancer de sân este complexă și face obiectul multor studii și tratate de specialitate. Astfel, s-a demonstrat că obezitatea este asociată cu o creștere între 30 și 50% a riscului de cancer de sân, în principal în cazul femeilor aflate în postmenopauză. De exemplu, un recent studiu spaniol, publicat online în Journal of Epidemiology & Community Health, susține că aproximativ 40% dintre cancerele de sân postmenopauză pot avea legătură cu excesul de grăsime corporală.
Vestea bună este că pierderea moderată în greutate poate avea un impact pozitiv. Potrivit Fundației pentru Cercetarea Cancerului de Sân (BCRF), eliminarea a 10 kilograme sau mai mult după vârsta de 50 de ani ar putea reduce riscul de cancer de sân cu 32%, în viitor.
-
Limitarea consumului de carne
Rezultatele unui studiu publicat în International Journal of Cancer arată că riscul de a dezvolta cancer de sân crește odată cu consumul de carne roșie. Același lucru este valabil și pentru grăsimile de origine animală și pentru carnea procesată (mezeluri etc.).
Recomandarea medicilor este de a menține un consum moderat de carne și a lăsa cât mai mult loc legumelor și fructelor în alimentația zilnică.
-
Creșterea consumului de fructe, legume și cereale integrale
Sunt studii care au arătat deja că o dietă săracă în fructe și legume este asociată cu un risc mai mare de cancer de sân, în special de cancer de sân triplu negativ. Legumele, fructele și cerealele integrale sunt surse excelente de fibre și, potrivit BCRF, „ un aport mai mare de fibre alimentare încă din copilărie reduce riscul cancer de sân, în viitor ”.
-
Reducerea consumului de alcool
Multe studii susțin că alcoolul este cancerigen și, din păcate, foarte mulți oameni încă nu știu acest lucru. „Printre cancerele atribuite consumului de alcool, cancerul de sân este cel mai frecvent”, notează Institutul Național al Cancerului din Franța.
Femeile care consumă două-trei pahare pe zi au un risc cu 20% mai mare comparativ cu cele care nu beau.
-
Renunțarea la fumat
Peste unul din zece cancere de sân sunt atribuite tutunului. Pentru o femeie care fumează, riscul suplimentar este crescut cu 21%. Ceea ce înseamnă că riscul există, chiar dacă este mai mic, și pentru fumătoarele pasive.
Contrar credinței populare, nu este niciodată prea târziu să te lași de fumat, chiar și atunci când cancerul de sân a fost diagnosticat. Fumatul poate intensifica efectele secundare ale radioterapiei pentru cancer. O pacientă care renunță la fumat va tolera, prin urmare, mai bine tratamentele. Dar asta nu este tot: o pacientă care renunță la țigări va avea șanse mai mari de supraviețuire.
-
Exerciții fizice zilnic
Lipsa activității fizice este responsabilă de 21% dintre cancerele de sân. În fond, a face zilnic exerciții fizice înseamnă a preveni acumularea de kilograme și instalarea obezității, factor de risc cunoscut pentru unele forme de cancer, cum este cancerul de sân. Activitatea fizică modulează producția unor homoni și factori de creștere care intervin în dezvoltarea tumorală. De asemenea, stimulează sistemul imunitar, favorizând apărarea naturală în fața celulelor canceroase. Potrivit medicilor, chiar dacă o femeie a fost diagosticată cu cancer mamar, ea nu trebuie să consideră inutilă activitatea fizică. Pe termen lung, practicarea unei activități fizice, chiar după un diagnostic de cancer de sân, reduce cu 24% riscul de recidivă și cu 28% de deces.
-
Dacă ați născut, alăptați
Potrivit Fundației contra Cancerului din Belgia, medicii le sfătuiesc pe femei să alăpteze între 6 și 12 luni sau mai mult, după fiecare naștere. Fiecare nouă perioadă de alăptare de circa 12 luni reduce riscul de cancer de sân cu circa 4%.
-
Consultarea medicului în privința hormonilor
Metodele contraceptive hormonale și hormonoterapia la menopauză au potențial de mărire a riscului de cancer mamar. Este important de reținut că acest risc nu este egal pentru toate femeile. Sunt femei care au beneficii în urma acestor terapii. De aceea este important să consultați medicul în privința acestora.
-
Istoricul cancerului în familie
Este esențial ca femeia să cunoască istoricul cancerelor din ambele părți ale familiei: partea mamei și partea tatălui. Astfel, este posibilă o evaluare obiectivă a riscului personal și adaptarea măsurilor de prevenție și de control periodic.
-
Mutații genetice
Sunt femei cu risc crescut de cancer. În special, femeile care prezintă mutații genetice, precum BRCA1/2 sau PALB2 – asociate cu un risc semnificativ de cancer de sân, mai ales în cazul celor cu vârste sub 40 de ani. Pentru aceste femei există opțiuni suplimentare de reducere a riscului, cum ar fi monitorizarea atentă și alte soluții indicate de medic