11 septembrie 2001 | Procesul atacului terorist a fost reluat
Procesul atacului terorist care a avut loc pe 11 septembrie 2001 a fost reluat la închisoarea militară de la Guantanamo.
Procesul fusese întrerupt pentru 18 luni. Deși au trecut 20 de ani de la tragicul eveniment, verdictul instanței se lasă încă așteptat.
Audierea, prezidată de un nou magistrat militar, colonelul Matthew McCall, a fost amânată după două ore şi jumătate din cauza unor chestiuni procedurale privind numirea sa. Acesta este al optulea ofiţer care conduce audierile.
Procesul s-ar putea relua miercuri, însă dezbaterile nu ar putea începe decât abia săptămâna viitoare.
Cei acuzați riscă pedeapsa cu moartea
Khalid Sheikh Mohammed, supranumit „KSM”, a intrat sub escortă militară în sala de audieri. În boxa acuzaţilor, alături de el s-au aflat avocatul său şi ceilalţi patru acuzaţi – Ammar al-Baluchi, numit şi Ali Abdul Aziz Ali şi nepot al lui KSM, Walid bin Attash, Ramzi bin al-Shibh şi Mustafa al-Hawsawi.
Walid bin Attash este acuzat de complicitate la planificarea atacurilor, în timp ce Ramzi bin Al-Shibh este inculpat pentru apartenenţă la „celula de la Hamburg”, din care făceau parte piraţi ai aerului.
Ali Abdul Aziz Ali este acuzat că ar fi administrat transferurile de bani pentru comiterea atentatelor, în timp ce Mustafa al-Hawsawi este inculpat pentru că ar fi lucrat pentru Ali Abdul Aziz Ali. Mustafa al-Hawsawi s-a prezentat la audieri într-un scaun cu rotile, avocaţii săi afirmând că el suferă de răni rectale cauzate de interogatoriile CIA.
În public, separat de un perete de sticlă, s-au aflat rude ale celor 2.976 de victime ale atacurilor de la 11 septembrie 2001 şi jurnalişti.
Cei cinci bărbaţi, acuzaţi de „crimă” şi de „acte teroriste”, riscă pedeapsa cu moartea.
Închişi de 15 ani, ei nu au mai compărut în faţa instanţei de la începutul lui 2019, înainte ca pandemia de COVID-19 să oprească procedura.