12 Iunie – Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor

În fiecare an, ziua de 12 iunie este dedicată combaterii exploatării prin muncă a copiilor, cu scopul de a atrage atenţia asupra extinderii globale a fenomenului şi asupra eforturilor necesare pentru a îl elimina, scrie site-ul https://www.un.org/.

Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor a fost lansată de către Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), în 2002.

În iulie 2019, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie prin care declara 2021 Anul internaţional pentru eliminarea exploatării prin muncă a copiilor şi a cerut Organizaţiei Internaţionale a Muncii să preia conducerea în implementarea sa. Există şi un site web dedicat acestui eveniment, care poate fi accesat la https://endchildlabour2021.org/.

În 2022, ziua este organizată în jurul temei „Universal Social Protection to End Child Labour” („Protecţie socială universală pentru a pune capăt exploatării prin muncă a copiilor”). În această zi, Organizaţia Internaţională a Muncii, împreună cu partenerii săi, solicită investiţii sporite în sisteme şi scheme de protecţie socială, pentru a stabili niveluri solide de protecţie socială şi pentru a proteja copiii de exploatarea prin muncă, conform https://www.ilo.org/.

22:39 • ACTUALITATE

Roboți aduși la București de copii din România și Republica Moldova

06:29 • Internațional

Elise Stefanik va deveni ambasadorul SUA la ONU. Alegerea surprinzătoare a lui Trump

Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă, în 2022, are loc la scurt timp după cea de-a 5-a Conferinţă Globală privind Munca Copilului din luna mai, care a reunit guverne, organizaţii ale angajatorilor şi ale lucrătorilor din cele 187 de state membre ale OIM, precum şi alţi parteneri interesaţi.

Cu privire la tema din 2022, OIM mai arată că protecţia socială este atât un drept al omului, cât şi un instrument puternic de politici publice, pentru a împiedica familiile să recurgă la exploatare prin muncă a copiilor, mai ales în perioade de criză. Cu toate acestea, începând cu 2020 şi înainte de apariţia crizei COVID-19, doar 46,9% din populaţia globală a fost acoperită efectiv de cel puţin un beneficiu de protecţie socială, în timp ce restul, de 53,1%, a rămas în afara oricărei forme de protecţie socială. Acoperirea în rândul copiilor este încă şi mai mică: aproape trei sferturi dintre copii, 1,5 miliarde, nu au beneficiat de protecţie socială.

Deşi s-au înregistrat progrese semnificative în reducerea fenomenului de exploatare prin muncă a copiilor în ultimele două decenii, progresul s-a încetinit de-a lungul timpului şi chiar a stagnat în perioada 2016-2020. La începutul anului 2020, 160 de milioane de copii – 63 de milioane de fete şi 97 de milioane de băieţi – erau implicaţi în fenomenul exploatării, reprezentând aproape 1 din 10 copii din întreaga lume, notează https://www.un.org/.

Cei mai mulţi copii exploataţi prin muncă sunt concentraţi în principal în agricultură (71%), incluzând pescuitul, silvicultura, creşterea animalelor şi acvacultura.

Eliminarea oricărei forme de muncă în rândul copiilor, până în 2025, este şi unul dintre obiectivele incluse pe Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a ONU (2015). Astfel, punctul 8.7, prevede „adoptarea unor măsuri imediate şi eficiente pentru desfiinţarea muncii forţate, pentru a pune capăt sclaviei moderne şi traficului uman şi pentru a garanta interzicerea şi eliminarea celor mai grave forme de exploatare prin muncă a copiilor, inclusiv recrutarea şi folosirea lor în conflicte armate, iar până în 2025 – desfiinţarea oricărei forme de exploatare prin muncă a copiilor”.

Exploatarea prin muncă a copiilor este definită ca fiind acea activitate desfăşurată în detrimentul copiilor (fie îi privează pe copii de şcolarizare, fie li se cere să îşi asume dubla povară a şcolii şi a muncii), cu punerea în pericol a acestora şi cu încălcarea dreptului internaţional şi a legislaţiei naţionale. Nu toate muncile efectuate de copii ar trebui clasificate drept exploatare prin muncă, cum ar fi, de exemplu, ajutarea părinţilor în casă, asistenţa într-o afacere de familie sau câştigarea banilor de buzunar în afara orelor de şcoală şi în timpul vacanţelor şcolare. Dimpotrivă, se consideră că aceste tipuri de activităţi contribuie la dezvoltarea copiilor şi la bunăstarea familiilor lor şi le oferă abilităţi şi experienţă.

Tipurile de activităţi care sunt considerate, la nivel internaţional, ca exploatare prin muncă şi care ar trebui eliminate includ: sclavia sau practicile similare sclaviei; folosirea copiilor pentru prostituţie sau pentru activităţi ilegale; recrutarea forţată a copiilor pentru a fi folosiţi în conflicte armate, prostituţie şi pornografie; activitatea care pune în pericol bunăstarea fizică, mentală sau morală a unui copil, fie din cauza naturii sale, fie din cauza condiţiilor în care este desfăşurată, cunoscută sub numele de „muncă periculoasă”; munca efectuată de copii sub vârsta legală minimă pentru acel tip de muncă, astfel cum este definită de legislaţia naţională în conformitate cu standardele internaţionale.

Cele mai grave forme de exploatare prin muncă a copiilor implică sclavia, separarea de familiile lor, expunerea la pericole şi boli grave, faptul că sunt lăsaţi să se descurce singuri pe străzile oraşelor mari – adesea la o vârstă foarte fragedă. Dacă anumite tipuri de „muncă” pot fi incluse la exploatare prin muncă depinde, însă, de legislaţia fiecărei ţări în parte.

Din punct de vedere istoric, unul dintre obiectivele majore stabilite de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), încă din 1919, a fost abolirea exploatării prin muncă a copiilor. Astfel, principalul instrument al OIM în urmărirea obiectivului abolirii efective a exploatării prin muncă a copiilor a fost adoptarea şi monitorizarea standardelor muncii care definesc conceptul de vârstă minimă pentru intrarea în câmpul muncii. Mai mult, începând cu 1919, s-a enunţat principiul potrivit căruia standardele minime de vârstă legală minimă pentru muncă nu trebuie să fie mai mică decât vârsta de finalizare a şcolii obligatorii, mai scrie site-ul ONU.