140 de ani de la înființarea Arhidiecezei Romano-Catolice de București
Arhidieceza Romano-Catolică de București a împlinit 140 de la înființare (23 aprilie 1883), eveniment marcat printr-o Sfântă Liturghie concelebrată și un concert de muzică sacră, găzduite, joi seara, de Catedrala Sfântul Iosif.
Teritoriul de azi al Arhidiecezei de București (sau părți ale acestuia) s-a aflat, succesiv, sub jurisdicția episcopiilor catolice de Tomis, Milcov, Severin, Argeș, Bacău, Sofia și Nicopole, până în 1883 când, la 27 aprilie, Papa Leon al XIII-lea, prin bula apostolică Praecipuum munus, a separat Vicariatul Apostolic al Valahiei de Episcopia de Nicopole. Vicariatul Valahiei a devenit astfel Arhiepiscopia de București, cu sediul la București, iar monseniorul Ignazio Paoli – care era atunci episcop de Nicopole și vicar al Valahiei – a fost înălțat la demnitatea de Arhiepiscop de București.
Monument istoric, cultural și arhitectonic înscris în patrimoniul național și European, Catedrala Sfântul Iosif din București a fost construită între anii 1875-1883 după planurile arhitecților Carol Benesch și Friedrich Schmidt din Viena.
Stilul construcției combină stilul romanic cu unele elemente gotice. Clădirea are 40 m lungime și 22 m lățime și este cea mai cunoscută biserică romano-catolică din București.
Catedrala a fost consacrată de arhiepiscopul Ignatius Paoli, la 15 februarie 1884.
Mihail Kogălniceanu, impresionat de măreția lăcașului de cult catolic avea să declare în același an, de la tribuna Parlamentului: „Este cel mai frumos edificiu religios care există în România.”
Pentru a marca această aniversare, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a prezidat, joi seara, Sfânta Liturghie solemnă în Catedrala Sf. Iosif, concelebrată cu PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, și ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit.
După Sfînta Liturghie, Catedrala Sfântul Iosif a găzduit un concert de muzică sacră din repertoriul lui Franz Schubert, susținut de Orchestra ANIMA și Corul Catedralei Sfântul Iosif , dirijor Cătălin Toropoc.