15-20 august: Campania ”Asumă-ți să fii sănătos”, Litoral 2022. Consultații endocrinologice și dermatologice gratuite
Pentru al doilea an consecutiv, campania de prevenţie „Asumă-ţi să fii sănătos!” a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din Bucureşti va ajunge pe litoralul românesc şi va oferi turiştilor prezenţi în 5 staţiuni de la malul Mării Negre consultaţii gratuite în specialităţile endocrinologie şi dermatologie.
„În contextul în care prima ediţie a campaniei de prevenţie a UMF Carol Davila -Asumă-ţi să fii sănătos!- a înregistrat, anul trecut, un interes crescut din partea turiştilor aflaţi la malul Mării Negre, aceştia beneficiind, în mai puţin de o săptămână, de peste 2.000 de consultaţii gratuite în specialităţile dermatologie şi endocrinologie am decis, împreună cu cele două societăţi medicale de profil, să repetăm experienţa din 2021 şi am convingerea că şi această a doua ediţie va contabiliza, la finalul său, rezultate cel puţin similare celor anterioare, iar pentru realizarea acestui important proiect ţin să le mulţumesc tuturor partenerilor noştri şi în mod special celor 26 de medici care s-au implicat în acest program de voluntariat” a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rector al UMF „Carol Davila” din Bucureşti.
Pe parcursul celor şase zile ale campaniei – Asumă-ţi să fii sănătos! -Litoral 2022 toţi cei care doresc să beneficieze gratuit de consultaţii dermatologice şi endocrinologice vor putea apela la profesionalismul celor 26 de medici (rezidenţi şi specialişti) prezenţi în cele cinci puncte de lucru special amenajate (corturi spaţioase ale M.Ap.N. pe care vor fi afişate bannere ale campaniei) în staţiunile: Costinesti, Neptun, Saturn, Mangalia şi Olimp.
Consultaţiile se vor face în perioada 15-20 august în intervalele orare 09.00 – 12.00 si 15.00 – 18.00, cu excepţia zilei de 20 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineţii, se precizează comunicatul UMF ”Carol Davila”.