E oficial: 15 februarie devine Ziua națională a lecturii

Publicat: 15 ian. 2022, 07:00, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
E oficial: 15 februarie devine Ziua națională a lecturii

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care instituie ca ziua de 15 februarie să fie declarată Ziua naţională a lecturii. Această zi are ca scop încurajarea lecturii în rândul populației.

Asta va presupune ca muzeele, bibliotecile publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniul educativ şi culturii să acorde asistenţă de specialitate şi să monitorizeze manifestările organizate cu ocazia Zilei naţionale a lecturii.

Potrivit legii, în săptămâna care include Ziua naţională a lecturii, în timpul desfăşurării activităţilor didactice, unităţile de învăţământ preuniversitar pot organiza activităţi de promovare şi încurajare a lecturii, pentru care dispun, în prealabil, următoarele măsuri:

a) invitarea bibliotecilor locale, judeţene şi/sau metropolitane de a derula activităţi de prezentare a serviciilor de bibliotecă, de înregistrare la bibliotecă, de colectare de carte şi donaţie,  inclusiv prin amenajarea de standuri proprii în incinta unităţilor de învăţământ;

b) invitarea asociaţiilor, fundaţiilor non-profit şi asociaţiilor de creatori, cu experienţă în derularea de activităţi educaţionale, de a susţine cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă, ateliere de ilustrare de carte, discuţii libere şi dezbateri despre literatură şi cărţi sau alte programe similare;

c) oferirea, cu titlu gratuit, editurilor şi librăriilor, la cerere şi în măsura disponibilităţii, de spaţii pentru prezentare şi vânzare de carte cu caracter educativ şi/sau recreativ, adecvat vârstei elevilor”, se arată în sursa citată.

Cu ocazia zilei naţionale prevăzute la art. 1, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES produc, difuzează sau redifuzează, după caz, emisiuni de promovare şi încurajare a lecturii”, potrivit propunerii legislative.

Totodată, Institutul Cultural Român, departamentul pentru Românii de Pretutindeni, ambasadele şi consulatele României pot desfăşura proiecte culturale şi/sau educaţionale dedicate Zilei naţionale a lecturii, individual sau în colaborare cu asociaţii şi fundaţii de profil, în limita resurselor bugetare şi logistice disponibile.