150 de cruci de lemn în memoria eroilor români, în Cimitirul Valea Uzului, în locul celor demolate
În memoria eroilor români, 150 de cruci de lemn au fost amplasate, sâmbătă, în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului, de către membrii unor asociaţii româneşti din întreaga ţară, după ce parcela românească, amenajată în anul 2019 de Primăria Dărmăneşti, a fost desfiinţată printr-o decizie a instanţei.
La cimitirul din Valea Uzului au venit aproximativ 250 de persoane, membri sau simpatizanţi ai asociaţiilor Calea Neamului şi Frăţia Ortodoxă, cărora li s-au alăturat şi alte persoane, din numeroase judeţe ale ţării, multe dintre ele îmbrăcate port popular.
Purtând în mâini crucile din lemn, dar şi tricolorul românesc, oamenii au intrat în Cimitirul Internaţional al Eroilor de la Valea Uzului şi pe locul parcelei româneşti au organizat un adevărat şantier, scrie Agerpres.
Înainte de începerea lucrărilor, un preot a rostit o rugăciune şi a sfinţit crucile de lemn, după care a binecuvântat şi crucile soldaţilor maghiari din cimitir.
După acest moment, o parte dintre cei prezenţi s-au apucat de lucru, inclusiv unele dintre femei. A fost măsurat terenul, au fost săpate gropi, iar cele 150 de cruci au fost înfipte în pământ, atmosfera fiind întreţinută de cântece patriotice care se auzeau din difuzoare.
Iniţiatorul acţiunii, preşedintele Asociaţiei Calea Neamului, Mihai Tîrnoveanu, a declarat presei că aceste cruci au fost amplasate pentru a cinsti memoria eroilor Armatei Române din Primul Război Mondial, conform adevarul.ro.
„Considerăm că fiecare zi şi fiecare ceas care a trecut de o săptămână încoace, de când s-au demolat crucile din beton puse de primăria Dărmăneşti în 2019, constituie un sacrilegiu şi o ofensă a adus în memoriei ostaşilor Armatei Române. De aceea, ne-am hotărât ca astăzi (sâmbătă – n.red.) să punem în locul celor 50 de cruci din beton, 150 de cruci din lemn. Le înfigem direct în pământul sfânt al ţării pentru ca memoria şi sângele eroilor Armatei Române din Primul Război Mondial să fie respectate aşa cum se cuvine„, a declarat Mihai Tîrnoveanu.
Acesta a susţinut că acţiunea de sâmbătă este una legitimă şi a precizat că va solicita, ulterior, avizul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.
„Acţiunea noastră este în primul şi-n primul rând legitimă şi, după ce vom instala cele 150 de cruci, vom solicita şi avizul Oficiului Naţional Cultul Eroilor. Nu am vrut să solicităm prima dată avizul pentru că ar fi durat foarte mult timp şi nu mai putem accepta ca eroii români să stea fără cruci”, a spus Tîrnoveanu.
El a mai menţionat că dacă se va contesta în instanţă amplasarea acestor cruci şi ele vor fi înlăturate, a doua zi vor fi amplasate din nou.
„Deci, cât voi trăi eu şi camarazii mei va fi o luptă continuă pentru ca eroii români de la Valea Uzului să aibă cruci în cimitir. Este un lucru simplu, elementar, de la care nu dăm înapoi”, a spus preşedintele Asociaţiei Calea Neamului.
Mihai Tîrnoveanu a mai anunţat că va avea o întrevedere cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, în data de 13 iunie şi speră să se clarifice situaţia parcelei româneşti de la cimitirul din Valea Uzului.
„Vă anunţăm că în data de 13 iulie, dimineaţa, suntem primiţi în audienţă la Ministerul Apărării Naţionale. Acum o lună de zile am înaintat o petiţie prin care solicitam oficializarea parcelei româneşti din cimitirul Valea Uzului, însoţită de cererea de de audienţă. Ni s-a acceptat şi sperăm că începând din 13 vom începe să clarificăm situaţia parcelei româneşti într-un sens pozitiv. Resping orice negociere purtată de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi de cel al judeţului Bacău, pentru că consider că aceşti doi oameni nu sunt sinceri, nu au niciun interes, nu au niciun gând să restabilească memoria jertfei eroilor români, pentru că aceşti doi oameni au înaintat, prin funcţiile pe care le deţineau în 2019, respectiv de preşedinte al Consiliului Judeţean, respectiv prefect la Bacău, au înaintat procese împotriva Primăriei Dărmăneşti pentru faptul că a ridicat 50 de cruci şi monumentul”, a mai spus Tîrnoveanu.
Întrebat dacă există certitudinea că cei 150 de soldaţi români sunt înmormântaţi la Valea Uzului, el a spus că se bazează pe documente al Ministerului Apărării Naţionale, dar şi pe faptul că sute de soldaţi români au murit în zonă în Primul Război Mondial.
„Avem două certitudini. Prima certitudine: în luptele de la Valea Uzului, din Primul Război Mondial, în 1916, au murit sute de militari români, nu se ştie câţi, dar sunt câteva sute bune. A doua certitudine: există două documente, unul din 1985 şi unul din 1988, care atestă că în cimitir au fost îngropaţi, aici, la Valea Uzului, 149 de soldaţi români cunoscuţi şi trei necunoscuţi. Deci, aceste documente nu sunt nişte fiţuici sau nişte benzi de colorat, ci sunt documente ale Armatei Române, sunt documente eliberate de Ministerul Apărării Naţionale din acea perioadă. De ce nu am avea motive să le credem?„, a mai arătat Tîrnoveanu.
Acesta a mai susţinut că dacă amplasarea celor 150 de cruci va fi contestată în justiţie, va face contesta şi el amplasarea crucilor ridicate pentru soldaţii maghiari, despre care spune că nu au avizul Oficiului Naţional al Eroilor.
„Nu este normal ca într-un cimitir de eroi parcela românească să fie sfâşiată de buldozere, iar parcela soldaţilor armatei inamice să fie intactă. Noi nu vrem ca însemnele lor de căpătâi să fie demolate, nu vrem să fie dărâmate. De fiecare dată, românii care au venit să-şi cinstească eroi aici au pus o floare şi au aprins o lumânare şi la crucile militarilor armatei austro-ungare. Dar în momentul în care Consiliul Judeţean Harghita sau oricine altcineva va contesta în justiţie ridicarea celor 150 de cruci din lemn, atunci vom face şi noi acelaşi lucru pentru crucile armate inamice. Le vom contesta şi pe ele în justiţie, pentru că nici ele nu au avizul Oficiului Naţional Cultul Eroilor şi sunt curios ce alte avize mai au sau nu mai au. Repet, Borboly (preşedintele CJ Harghita – n.red.), Consiliul Judeţean Harghita, pe mine personal poate să mă dea în judecată până la adânci bătrâneţi, n-am nicio problemă cu asta, dar voi avea o problemă când se va pune în discuţie, dacă se va pune în discuţie în justiţie existenţa acestor 150 de cruci şi atunci vom proceda şi noi similar cu ale lor„, a mai spus Tîrnoveanu.
Şi oamenii prezenţi la acţiune s-au declarat indignaţi de demolarea parcelei româneşti şi au declarat că se bucură că le-a fost redată demnitatea eroilor români.
„Am aflat de cele 50 cruci care au fost demolate şi cum noi suntem creştini, nu stă bine nimănui, dar mai ales eroilor, să rămână fără cruce, aşa că, mână cu mână şi cu inima română, am venit să le punem nu 50, ci 150 de cruci. De fapt, câţi ei sunt aici, câţi şi-au lăsat viaţa aici. (…) Simt şi o tristeţe şi o bucurie că pot să particip la redarea demnităţii eroilor noştri”, a spus Tanţa Stan, din Focşani.
La rândul său, Silvia Maria Niţu, din Sfântu Gheorghe, a afirmat că a venit la Valea Uzului pentru a cinsti memoria bunicului său care a murit în Primul Război Mondial şi în memoria tatălui său, care a luptat în al Doilea Război Mondial, dar şi „pentru toţi eroii neamului românesc din această ţară şi de pretutindeni„.
Pe lângă cele 150 de cruci de lemn, a fost amplasată şi o cruce de aproximativ trei metri, dar şi un catarg pe care a fost ridicat tricolorul românesc. De asemenea, mai mulţi bărbaţi au pus tricolorul românesc şi pe poarta de intrare în cimitir.
Acţiunea s-a încheiat cu o slujbă de pomenire a eroilor români.
La faţa locului au fost prezente importante forţe de ordine, nefiind înregistrate probleme.
Consiliul Judeţean Harghita a depus o plângere penală împotriva liderului Asociaţiei „Calea Neamului”, Mihai Tîrnoveanu, acuzându-l de acţiuni ilegale, întrucât nu a primit avizul sau consimţământul Consiliului Local Sânmartin, pe teritoriul căruia se află cimitirul de la Valea Uzului.
Tribunalul Bacău a anulat, printr-o hotărâre pronunţată în 2022, autorizaţia de construire a 50 de cruci ridicate pentru eroii români în Cimitirul Valea Uzului şi a unui monument pentru soldaţii care şi-au dat viaţa acolo, indiferent de naţionalitate, emisă de Primăria Dărmăneşti, şi a dispus desfiinţarea lucrărilor, decizie care a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Bacău, în data de 10 februarie 2023.
În data de 29 iunie anul acesta, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a anunţat că Primăria Dărmăneşti a pus în aplicare decizia instanţei şi a înlăturat curcile de beton şi monumentul din incintă.