18 Decembrie 1989: O zi de sânge și trădare la Timișoara

Ziua de 18 decembrie 1989 a rămas o dată tragică în istoria României, marcată de violența brutală a regimului comunist asupra tinerilor revoluționari, care au fost secerați de gloanțe pe treptele Catedralei din Timișoara.

Această zi, presărată cu sânge și suferință, este și ziua în care regimul Ceaușescu a pus la cale una dintre cele mai crunte acțiuni de acoperire a atrocităților comise: Operațiunea „Trandafirul”. La fel ca multe dintre evenimentele din acea perioadă, 18 decembrie este o zi cu multe colțuri întunecate ale istoriei, care nu au fost niciodată pe deplin elucidate.

Orașul ocupat

Timișoara, un oraș al revoltei și al curajului, arăta pe 18 decembrie ca un teritoriu sub ocupație militară. După carnagiul din ziua precedentă, dimineața de 18 decembrie a fost marcată de o furtună torențială, cu ploaie și fulgere, care nu a reușit însă să ștergă sângele vărsat pe străzile orașului. Dispozitivele de milițieni, militari și securiști în civil erau prezente în toate colțurile orașului, iar atmosfera apăsătoare se adâncea în fiecare moment. La Spitalul Județean, unde erau tratați răniții, securiștii începeau anchetele pentru a identifica și a pedepsi pe cei implicați în protestele din ziua precedentă. Ion Coman, șeful Securității, raporta încă de dimineață la București că „situația este sub control”, iar în oraș fusese decretată starea de necesitate. Orice grup mai mare de trei persoane urma să fie dispersat imediat.

În același timp, la „Județeana” de Partid, activiștii comuniști discutau despre necesitatea de a denunța „actele huliganice” și de a întări disciplina în întreprinderi. Totodată, au avut loc ședințe cu salariații, pentru a-i „prelucra” și a condamna mișcările de protest. Totuși, mulți timișoreni nu au mai mers la muncă în această zi, neputând fi „convinsi” să susțină regimul.

Creșterea tensiunii și reprimarea violentă

În ciuda represiunii, pe străzile Timișoarei au început să apară din nou grupuri de manifestanți. În jurul prânzului, 50 de persoane se adunau în Calea Buziașului, iar mai târziu, la Piața Maria, alți 70 de timișoreni protestau. La ora 15:00, în timp ce Nicolae Ceaușescu se afla în Iran, Elena Ceaușescu, împreună cu Emil Bobu și Tudor Postelnicu, au ordonat punerea în practică a unei acțiuni de mascare a urmelor represiunii. Așa a început Operațiunea „Trandafirul”: 40 de cadavre ale revoluționarilor, multe dintre ele ale celor uciși pe 17 decembrie, au fost transportate la București, unde au fost incinerate la crematoriul „Cenușa”, iar cenușa a fost aruncată într-un canal.

În același timp, la Timișoara, situația devenea tot mai explozivă. În jurul orei 16:00, în zona Catedralei, aproape 1.000 de oameni se adunaseră pentru a protesta împotriva regimului. Printre ei se aflau mulți tineri care strigau lozinci ca „Jos Ceaușescu” și „Armata e cu noi”. În acea seară, în loc ca armata să fie alături de protestatari, a deschis focul asupra lor. Cu ordinele clare de a „nu da dovadă de lașitate” și de a deschide focul chiar dacă pe străzi vor fi „cadavre peste cadavre”, generalul Constantin Nuță a transformat Timișoara într-un câmp de luptă. Marius Nemțoc a fost prima victimă a acestei represalii brutale. În același timp, un alt episod macabru s-a desfășurat în fața Catedralei: când tinerii încercau să se refugieze în lăcașul de cult, porțile au fost închise, rămânând un mister de neelucidat al acelei zile. Nimeni nu știe cu certitudine cine a dat ordinul ca porțile Catedralei să fie închise, dar unii sugerează că Ilie Sârbu, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, ar fi avut un rol în acest act de trădare.

Reprimarea și victimele

Confruntările au continuat, iar până la ora 18:00, când protestele au fost înăbușite în sânge, 8 persoane au fost ucise și 23 au fost rănite. La nivel național, numărul morților era estimat la mii, deși regimul comunist a continuat să ascundă adevărul. În alte părți ale orașului, precum Calea Girocului, grupuri mari de oameni au încercat să ajungă în centrul orașului, dar au fost blocate de dispozitivele de represiune.

Reacțiile din afaceri și impactul internațional

În aceeași zi, la București, Elena Ceaușescu, rămasă la conducerea țării în absența soțului său, a dat ordine directe de reprimare. De asemenea, în cadrul unei emisiuni la Radio Europa Liberă, Regele Mihai I a transmis un mesaj de solidaritate cu protestatarii din Timișoara. „Sunt cu gândul și cu sufletul alături de voi”, spunea el, subliniind curajul și speranțele timișorenilor care se ridicau împotriva unui regim brutal. La nivel internațional, presa străină a început să transmită relatări despre revolta din Timișoara, iar la granițele României, jurnaliștii străini au fost împiedicați să ajungă în orașul revoluționar. Manifestările de solidaritate au avut loc și în afaceri internaționale, inclusiv în fața ambasadei României la Budapesta.

Timișoara, simbolul rezistenței

Chiar dacă Timișoara a fost în acea perioadă singura „insulă” a libertății, glasul său a răzbătut dincolo de granițele țării. Revoluția începută în 16 decembrie nu a fost o revoltă înfrântă, iar jertfele eroilor timișoreni au fost un semnal pentru întreaga țară. La 18 decembrie 1989, Timișoara nu doar că rezista, dar își scria o pagină de istorie despre curaj, sacrificiu și dorința de libertate.