1942: Se împlinesc 80 de ani de la temperatura minimă absolută înregistrată în România
În anul 1942, acum 80 de ani în comuna Bod, în apropiere de Brașov, se înregistra cea mai scăzută temperatură măsurată vreodată la noi în țară: -38,5 C.
Iarna lui 1942
Conform datelor ANM trimise către HotNews.ro, temperaturile minime înregistrate în datele de 24 și 25 ianuarie au variat în -33 și -38,5 grade celsius.
24 ianuarie 1942
Minima: -33,2 C
Maximă: -16,8 C
Temperaturile înregistrate de-a lungul zilei
Ora 8: -27,4 C
Ora 14: -21,4
Ora 20: -29,8
25 ianuarie 1942
Minimă: -38,5
Maximă: -5,5
Temperaturile înregistrate de-a lungul zilei
Ora 8: -28,8 C
Ora 14: -8,8
Ora 20: -5,6
Și 24 ianuarie a fost o zi extrem de rece la Bod, în cursul dimineții au fost sub -27 de grade, în cursul zilei foarte puțin timp temperatura a urcat la peste -20 C, pentru ca apoi spre seară să coboare accelerat.
Pe 25 ianuarie s-a produs recordul absolut, în primele ore ale zilei, pentru ca apoi să se încălzească semnificativ și temperaturile să urce mai sus de -10 C în cursul după-amiezei, iar maxima a fost atinsă mai spre finalul zilei când temperaturile au urcat la peste -6 C.
Comuna Bod era cunoscută pentru fabrica de zahăr care fusese pornită la 1889, la 16 ani după ce a fost dată în folosință calea ferată Brașov – Sighișoara (Bod este la 12 km de Brașov).
1942 a fost unul dintre cei mai grei ani din secolul trecut pentru români, fiindcă erau o mulțime de lipsuri, era în plin război, trupele române luptau în Crimeea și apoi la Don și la Stalingrad, iar americanii făceau prima expediție în zonele petrolifere de la Ploiești.
Iarna a fost foarte grea în zona Brașovului: nu erau destule lemne; fabricile, școlile și magazinele au fost închise câteva zile și trenurile au circulat cu mari întârzieri și blocaje.
Iarna lui 1942 a adus temperaturi extrem de scăzute peste tot în țară. Au fost -34,8 C la Alexandria, -32,8 C la Tg Mureș, -32,2 C la București Băneasa, -31 C la Tg Jiu, -29,6 C la Buzău, -29,2 la Oradea și -24,7 la Constanța.
Recorduri de frig
La acel moment, minima absolută din țară era de -38 C la Omu, înregistrată pe 1 februarie 1929. Minima pentru zonele locuite era, până la recordul din 1942, de -36,3 C înregistrată la stația Iași – Copou, în prima zi din februarie 1937.
Cele mai scăzute temperaturi înregistrate de la recordul de acum 80 de ani au fost la mijlocul lui ianuarie 1985: -38,4 C la Miercurea Ciuc și -38 la Joseni.
Cea mai scăzută temperatură înregistrată în țară în ultimul deceniu a fost -34,7 C la Întorsura Buzăului, pe 8 ianuarie 2015.
Stația meteo de la Bod a fost desființată de mult timp, iar Brașovul este ”deservit” de stația din comuna Ghimbav.
Cele mai mici 5 temperaturi minime înregistrate la stația meteo Brașov – Ghimbav (538 m alt)
-33,3 C pe 8 ianuarie 2015
-32,3 pe 14 ianuarie 1985
-31,6 pe 6 februarie 2005
-30,2 pe 25 ianuarie 2010
-29,6 pe 11 februarie 1929
Care au fost minimele absolute în țările vecine
Bulgaria: Trun -38.3
Ungaria: Miskolctapolca -35
Moldova: Brătușeni -35.5
Serbia: Karajukica Bunari -39.5
Ucraina: Luhansk -41.9