20.000 de români s-au îmbolnăvit după vaccinul pentru Covid. Document oficial
S-au vaccinat împotriva Covid și acum trag ponoasele. Aproape 20.000 de români figurează cu reacții unele mai grave ca altele după vaccinare.
Raportul publicat de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), care a coordonat vaccinarea anti-COVID în România şi şi-a încheiat activitatea în prima jumătate a anului trecut, arată că până la 2 februarie 2022 acoperirea vaccinală la nivel naţional a fost de 41,85% în rândul populaţiei generale.
Documentul arată și că, de la începutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 şi până la sfârşitul anului 2021, au fost clasificate 19.716 cazuri ca reacţii adverse postvaccinare (RAPI), dintre care 17.567 (89,1%) au avut manifestări generale.
Din aceste cazuri, 16.621, reprezentând 84,3%, au fost raportate în sistemul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDMR) şi 3.093, adică 15,7%, au fost raportate către Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Din rândul cazurilor RAPI cu manifestări generale în baza documentelor medicale şi a investigaţiilor efectuate, cele mai importate cazuri au fost diagnosticate astfel: manifestări aparat cardio-vascular – 10 cazuri cu miocardită, 4 cazuri cu pericardită şi un caz cu miopericardită; tulburări hematologice – 16 cazuri cu manifestări trombotice, un caz citoliză hepatică, un caz purpură trombocitopenică; sistem nervos – 16 cazuri paralizie facială, 2 cazuri neuropatie senzitivă, un caz paraplegie flască şi un caz sindrom Guillain Barre; sistem imunologic – 424 cazuri cu reacţii alergice şi 12 cazuri cu şoc anafilactic.
Pentru cele 10 cazuri de miocardită, distribuţia pe grupe de vârstă este de: 4 cazuri la grupa de vârstă 15-19 ani, 2 cazuri la grupa de vârstă 20-24 ani, câte un caz la grupele de vârstă 30-34 ani, 35-39 ani, 40-49 ani şi 50-54 ani.
Peste 31 milioane de vaccinuri cumpărate
Conform raportului, producătorii de vaccin au livrat 112 tranşe României. Dintre acestea, 43 au venit de la Pfizer, 26 de la Moderna, 20 de la AstraZeneca şi 23 de la Johnson&Johnson.
Situaţia generală privind livrările şi stocurile de vaccin anti-COVID de la 27.12.2020 până la 10.02.2022, ora 12,00, prezentată în raport, arată că România a importat în această perioadă 31.813.299 de vaccinuri, dintre acestea 18.854.699 fiind produse de Pfizer.
De asemenea, la 10 februarie 2022 în stocuri se regăseau 7.197.102 vaccinuri, dintre care aproximativ 2.613.642 produse de Pfizer, 292.560 vaccinuri pediatrice, 1.615.950 vaccinuri produse de Johnson&Johnson, 1.573.280 de doze Moderna şi 1.101.670 doze AstraZeneca. Nivelul pierderilor este de 5,67%, adică 1.804.982 doze de vaccin.
Totodată, au fost revândute, până în martie anul trecut, 2.659.410 doze vaccin Pfizer şi 912.000 doze vaccin Moderna. România a donat, de asemenea, 100.620 doze Pfizer, 450.000 doze Moderna, 1.569.800 AstraZeneca şi 30 Johnson&Johnson.
În privinţa vaccinului Pfizer pediatric, dintre cele 330.000 de doze au fost distribuite 37.440 şi administrate 7.851, reprezentând 2% din cantitate.