20 de miliarde de lei – Una dintre “găurile” făcute de ei și acoperite, ca de obicei, de noi
Jocurile politice ieftine, incompetența omniprezentă în zona politică și în cea administrativă, “lideri” politici de carton, fără educație și experiență profesională, dar cu veleități de oameni de stat, fac ca România să se afunde economic, social și politic într-o zonă “gri”, de care societatea românească a încercat mereu să fugă, în teorie, dar nu a fost niciodată hotărâtă să o facă. Am spus întotdeauna ceea ce se știe deja, pentru că așa gândim cu toții (sau majoritatea!), că România poate, are resurse naturale și potențial uman, că are șanse reale să fie ceea ce ne dorim: o țară suverană, o țară a noastră, în care proprii cetățeni sunt respectați și protejați, o țară dincolo de granițele căreia, se vorbește cu respect și admirație.
Putem fi așa, dar toate astea țin de noi și numai de noi! Să nu ne lăsăm manipulați de cei care încearcă să ne inducă ideea că toate acestea ar fi o simplă utopie, că votul românilor nu contează, că alții decid pentru noi, că România este și trebuie să rămână o “colonie” și o “monedă” de schimb la masa jucătorilor internaționali (aici, istoria, din păcate, este de partea lor …). Trebuie doar să INSISTĂM pentru români și pentru România, trebuie să CREDEM în România! Trebuie să luptăm pentru noi, dar mai ales, pentru înaintașii și urmașii noștri, cei care au crezut în acest ideal plătind chiar și cu propria lor viață și, respectiv, pentru generațiile viitoare pentru care toate acestea sunt cea mai scumpă moștenire!
Revenind la circul guvernamental, prea lung și prea costisitor, avem și răspunsul la întrebarea, “care sunt consecințele neimplicării noastre, a tuturor?” De mai bine de trei ani și șase luni, în formule politice diferite, țara nu este nici măcar administrată, darămite guvernată. Și nu este vorba despre partidele politice pentru că mai toate s-au perindat pe la guvernare, ci despre cei care le “conduc” ținându-le captive, personaje cu mandate clare de aliniere și de încolonare a majorității politice din România și, implicit, a societății românești. În toată această perioadă, societatea românească a fost “îngenuncheată”, ajungând la cel mai de jos nivel din punct de vedere social, economic și politic de după Decembrie ’89. Cum altfel se poate întâmpla atunci când accepți să fii condus, ca societate, de ”bâlbâiți” socio-profesionali, de personaje a căror pregătire și experiență profesională sunt cel mai ușor de devansat? Să nu uităm … vina ne aparține!
Cum se aude, din gura lui Ciucă și a lui Ciolacu (sau a celor de până la ei), motivarea că trecerea României la statutul de “oaie” a Europei se datorează … “crizelor suprapuse”? Cum să accepți o astfel de justificare a neputinței unora când tocmai ei reprezintă sursa cea mai pură de criză prin ei înșiși, cei pentru care singurele repere din “dosarele profesionale” sunt cele de paharnic la mesele de șmecheri, de gonac prin pădurile patriei, de veritabili dar nedovediți plagiatori, de iubitori de lichide bahice sau chiar de substanțe interzise și cine știe câte și mai câte? Parcă este un blestem pe noi, românii, ca exact în situații de criză, atunci când guvernele altor state, conduse de patrioți, profită de crizele internaționale și luptă pentru proprii cetățeni, noi să avem ceea ce este mai slab, mai prost și mai nepotrivit ca “leaderschip” politic, simțind pe propria piele efectele acestuia.
“Gaura” de peste 20 de miliarde de lei (peste 4 miliarde de euro), împreună cu alte “realizări” similare precum:
✖️ singura țară, membra UE, aflată în deficit bugetar excesiv;
✖️ datorie publică record de aproape 150 de miliarde de euro (aproape 50% din PIB);
✖️ balanță comercială negativă record, de aproape 35 de miliarde de euro;
✖️ eșecul aderării României la Spațiul Schengen;
✖️ creșterea taxelor și a impozitelor;
✖️ distrugerea activităților “part-time”;
✖️ bătaia de joc suferită de România în dosarul Bâstroe;
✖️ disprețul și lipsa de empatie față de pensionarii români;
✖️ eșecul utilizării fondurilor europene și implicit pierderea masivă a acestora;
✖️ falimentarea fermierilor români;
✖️ inflație ținută la un nivel record pentru a acoperi lipsa încasărilor la buget;
✖️ majorarea fără precedent a aparatului bugetar;
✖️cele mai ridicate cheltuieli cu salariile angajaților de la stat din UE …
… sunt doar câteva dintre “realizările” actualei clase politice într-o perioadă scurtă de timp, dar cu efecte economice greu de cuantificat și cu repercusiuni “apăsătoare” și “înrobitoare” pentru generațiile viitoare.
Și când ne gândim că toate astea reprezintă doar o mică parte din ceea ce a reușit să treacă de “filtrul” impus majorității instituțiilor media de această Coaliție de guvernare, o coaliție de “compromis” național … Toate aceste acțiuni, au rolul de a cosmetiza activitățile guvernamentale, de a justifica măsurile antiromânești și de a menține liniștea socială pentru “stabilitatea” politică a celor care au un singur scop … acela de a împiedica orice încercare de a asigura și garanta independența și suveranitatea României!
Să nu uităm … România poate și TREBUIE să fie a românilor, asta DOAR dacă ne dorim cu ADEVĂRAT și ține de noi și NUMAI de noi!