2025 – Anul Toma Caragiu: 100 de ani de la naștere. Ultima zi din viața actorului

Publicat: 05 mart. 2025, 15:21, de Evelin Ceciu, în Cultură , ? cititori
2025 – Anul Toma Caragiu: 100 de ani de la naștere. Ultima zi din viața actorului
Toma Caragiu a murit la cutremurul din 4 martie 1977

De-a lungul zilei de 4 martie 1977, Toma Caragiu a vorbit la telefon cu familia şi cu mai mulţi prieteni. Unii dintre aceştia l-au şi vizitat. Mai mult, deși primise mai multe invitații în oraș, Toma Caragiu nu a vrut să îşi părăsească locuinţa. Era ziua Marelui Cutremur.

Soția îi spusese că îl va suna la ora 21:30. Telefonul fix era singura modalitate de a comunica în exterior. Aparatul telefonic se afla în apartamentul de la etajul al doilea din blocul Colonadelor 3, în care marele actor locuia.

Din păcate, cutremurul din 4 martie 1977 a avut loc la ora 21.22. În acel moment, în casa lui Toma Caragiu se afla şi Alexandru Bocăneţ, regizorul care colabora cu marele actor român. Potrivit martorilor, apartamentul lui Toma Caragiu a rămas aproape intact, însă el a încercat să se salveze şi a ieşit din locuinţă. A fost prins de o grindă în casa scării. Pe 10 martie, trupul său a fost găsit sub ruine, iar o zi mai târziu a fost înmormântat la Cimitirul „Bellu“.

Cum a murit Toma Caragiu

Conform Historia.ro, cu ajutorul apropiaților care au supraviețuit seismului s-au putut reconstitui drumurile făcute de Toma Caragiu pe 4 martie.

  • 0ra 9.30 – Toma Caragiu se urcă în maşina personală, alături de soţie, şi pleacă din Bucureşti spre Periş.
  • ora 12.00 – mărturiseşte că vocea vechiului său prieten Chiriţă, cu care vorbise la telefon cu o seară înainte, îi sunase trist în receptor. De aceea, se hotărăşte să-i facă o vizită la Titu, la gospodăria avicolă. Acolo, la prietenul său, râde, cântă, povesteşte, e în vervă, întreţine buna dispoziţie, joacă biliard. Seara urma să participe la o petrecere, alături de echipa de filmare ce realiza primul tur de manivelă al filmului „Iarba verde de acasă“.

Soția: „Ce te uiţi aşa la mine de parcă ţi-ai lua adio? Te sun la nouă şi jumate acasă“

  • ora 15.00 – soţia sa, Elena Caragiu, spune că se plictiseşte şi îl anunţă că intenţionează să plece în plimbare pe Valea Prahovei. Toma Caragiu o priveşte mirat, iar ea îl întreabă: „Ce te uiţi aşa la mine de parcă ţi-ai lua adio? Te sun la nouă şi jumate acasă“.
  • ora 18.30 – unul dintre oaspeţii aflaţi la Chiriţă se oferă să-l ducă pe Toma Caragiu la Bucureşti cu maşina sa. Sosiţi în faţa blocului, nu se îndură să se despartă, mai stau de vorbă la uşa liftului. Actorul locuia la etajul al II-ea.
  • ora 19.15 – Toma îi telefonează sorei sale, Geti, ca să-i spună că a adus de la Titu nişte ficăţei de pasăre proaspeţi. O roagă să i-l trimită pe Dragoş, ca să ia pachetul.
  • ora 19.22 – îl sună la telefon Cristian Popişteanu. După moartea lui Toma, acesta şi-a amintit despre conversaţia avută. „Cum să-mi imaginez eu că telefonul lui a fost apelul de adio? Doar ştiam că are atâtea de făcut în lungul său drum. Vocea lui era mai stenică decât oricând. Tandreţea, grija şi încurajările lui pentru refacerea sănătăţii mele erau însă mai copleşitoare decât până atunci. M-a rechemat peste câteva minute spre a mă înştiinţa că joacă în «O scrisoare pierdută», duminică, 6 martie, la matineu. Destinul intercepta ultima noastră convorbire. Doar m-a chemat pentru a mă anunţa că se pregătea pentru apariţia la o festivitate, sâmbătă seara.”
  • ora 19.30 – îi telefonează lui Alexandru Bocăneţ, anunţându-l că este acasă şi că îl invită la el. Să stea de vorbă, să discute despre proiectele lor.

Doi tineri erau la Toma pentru detaliile căsătoriei lor. Actorul urma să le fie naș…

  • ora 19.35 – îl sună Nicolae Susan şi îl roagă să accepte să-i fie naş la apropiata-i nuntă. Toma îl pofteşte la el. „Voi trece pe la ora zece cu fata…“, îi spune Susan.
  • ora 19.50 – cineva sună la uşă. Actorul iese grăbit, din baie, cu halatul pe el. La uşă era nepotul Dragoş. Unchiul îl roagă să-l plimbe pe căţelul Puşi câteva minute.
  • ora 20.00 – Dragoş revine cu Puşi. Toma este îmbrăcat în cămaşă roşie, în blugi prinşi cu o centură lată sub burtă şi încălţat cu ghetele lui de antilopă. Îi dă băiatului pachetul, iar acesta vrea să mai rămână în vizită. Unchiul îi spune că aşteaptă pe cineva şi că e destul de târziu pentru nepot. La insistenţele acestuia, Toma cedează şi îl mai lasă pe Dragoş să mai stea puţin.
  • ora 20.10 – Toma coboară la barul „Continental” să cumpere apă minerală şi ţigări. Barul nu e deschis, însă actorul, fiind de-al casei şi iubit de toţi, e servit imediat.
  • ora 20.25 – îl sună Sergiu Verona, care-i propune să ia masa împreună la Capşa.
  • ora 20.30 – soseşte Andu Bocăneţ, care-i dă vestea cu primul său film, „Gloria nu cântă”, unde Toma are rolul principal. Actorul pune pe masă o sticlă cu whiskey, toarnă în două pahare, pentru a ciocni în cinstea evenimentului, deşi Bocăneţ nu bea. Sunt amândoi în sufragerie.
  • ora 20.40 – telefonează din nou Verona, care-i spune că a sosit la „Capşa” şi că îl aşteaptă acolo.
  • ora 20.55 – se aude soneria. Sunt Nicolae Susan cu logodnica sa, poeta Doina Caurea. Toma face prezentările, le oferă scaune şi whiskey.

„Și tu ce faci, Măgăruș?”

  • ora 21.00 – ferm, unchiul îşi trimite nepotul acasă.
  • ora 21.10 – îi telefonează Mariana Calotescu pentru a-i propune, în numele soţului ei, regizorul Virgil Calotescu, rolul principal în filmul „Un autobuz pentru moarte”, devenit ulterior „Operaţiunea autobuzul”.
  • ora 21.15 – sună telefonul. Mama lui Dragoş întreabă dacă băiatul a plecat de la Toma. „Şi tu ce faci, Măgăruş?“ Aşa îl alinta, iar Toma îi răspunde că mai are puţină treabă şi se duce la teatru.
  • ora 21.22 – Bucureştiul se cutremură apocaliptic.

Plutonierul-major Dinu era de gardă în faţa Ambasadei Cehoslovaciei, situată vizavi de blocul lui Toma Caragiu. Subofițerul a văzut cum blocul Colonadelor s-a prăvălit, întâi partea de sus, alunecând etaj cu etaj. Întreaga masă a clădirii s-a năruit. Apartamentul lui Toma, aflat la etajul al doilea, a rămas aproape intact.

În momentul cutremurului, pentru cei din casă erau trei posibilităţi:

• să rămână în casă;

• să iasă pe scara de serviciu;

• să coboare pe scara principală.

A treia, cea aleasă de Toma, era cea fatală. Dacă alegeau să rămână în casă, rămâneau în viață. Teferi.

Era deja a şasea zi de la căderea cortinei de moloz peste bucureşteni. De sub ruine, din locul unde ar fi trebuit să fie casa scării, a apărut claia de păr creţ şi grizonant al lui Toma. Vărul său Nelu Adam l-a luat în braţe. A fost îngropat a doua zi, pe 11 martie 1977, la Cimitirul „Bellu”, în apropiere de cavoul lui Constantin Tănase.

Toma Caragiu și premoniţia morții

Cu doar patru zile înainte de cutremur, Toma scrisese ceva ciudat pe o fotografie de-ale sale. I-o dăruise bunului său prieten Ion Caramitru, pe care-l alinta „Pino“, relatează Adevarul.ro.

Caramitru era şi el aromân, cu rădăcini în satul lui Stere Gulea, comuna Mihail Kogălniceanu din Constanţa.

Dedicaţia lui Toma suna aşa: „Pino, când nu voi mai fi, abia atunci ai să ştii sau ai să afli cât am ţinut la tine“. Caramitru a fost intrigat: „Ce-i cu asta? Ai senzaţia că mori curând sau ce?“. Dând din mână, Toma a zis doar: „Lasă“.

Umoristul Dan Mihăescu, cel care a scris celebrele scenete ale lui Toma, s-a confruntat şi el cu pesimismul actorului care şi-a presimţit moartea.

„Dacă posteritatea te va întreba, să ştii că tu ai fost cel mai iubit dintre prietenii mei“

Şi lui i-a scris Toma o dedicaţie la Capşa, cu vreo cinci ani înainte, pe un pachet de ţigări Dunhill. „Dacă posteritatea te va întreba, să ştii că tu ai fost cel mai iubit dintre prietenii mei.“ „Ce, ai de gând să o mierleşti? Tu eşti machedon, trăieşti peste 100 de ani“, i-a zis Mihăescu.

„Nu, nu, eu plec mai repede“, a dat din cap, convins, Toma. În februarie 1977, Dan Mihăescu – cu Fănuş Neagu, Ion Băieşu, Teodor Mazilu şi alţi scriitori – a mers acasă la Toma. Amintindu-şi episodul de la Capşa, Mihăescu a început să facă glume că Toma se pregăteşte „să dea colţul“. „El ne-a lăsat să râdem, dar la urmă mi-a zis: «Se apropie, se apropie. Ceea ce ţi-am scris…».“… a povestit umoristul.

„Sunt ploieștean get-beget”

S-a născut la 21 august 1925, la Argos Orestiko, în Grecia, într-o familie de aromâni. Când Toma Caragiu avea 4 ani, familia sa s-a refugiat la Ploiești. Acolo a copilărit și a făcut școală. „Sunt ploieștean get-beget”, se mândrea actorul.

Atras de teatru, Toma Caragiu este cooptat în trupa liceului, dar în 1945 se înscrie la Facultatea de Drept la îndemnul părinților. Abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București.

Liviu Ciulei îl cheamă în Capitală

În 1965, marele regizor Liviu Ciulei îl cheamă la București, la Teatrul Bulandra. La Teatrul de Stat din Ploiești, era actor și director.

În lucrarea „Carte despre Toma Caragiu“, apărută în 1983, autorul Valentin Silvestru a încercat să măsoare cariera actorului. De la venirea lui Toma Caragiu în Bucureşti şi până la momentul dispariţiei sale trecuseră 4.500 de zile.

Aproape jumătate din timpul petrecut la București era dedicat filmărilor

În acest timp, actorul apăruse pe scenele teatrelor Bulandra, Naţional şi de Comedie de peste 2.000 de ori. În 20 de spectacole diferite, spectacole repetate timp de aproximativ 1.000 de zile. Jucase în 40 de filme, în 28 având şi rolul principal. Autorul cărţii cuantifica 1.600 de zile de filmare şi 200 de zile de post-sincron.

La televiziune apăruse în 3 seriale, 10 show-uri şi alte câteva zeci de emisiuni. Numele său figura pe două discuri Electrecord, iar vocea sa fusese imprimată pe 50 de emisiuni din ciclul „Unda veselă“.

Antologice sunt „Brigada Diverse”, „BD, la munte și la mare”, „Haiducii lui Șaptecai”, „Actorul și sălbaticii”, „Operațiunea Monstrul”.

Toma Caragiu nu ne-a părăsit nici la 48 de ani de la dispariția sa…