21 Decembrie 1989, ultimul discurs al lui Nicolae Ceaușescu
Acum 31 de ani, la București, de la balconul Comitetului Central al PCR, fostul dictator Nicolae Ceaușescu își susține ultimul discurs în fața poporului. După agitația care a apărut în țară începând cu 16 decembrie, când au început primele proteste la Timișoara, Nicolae Ceaușescu cere organizarea unui miting la București. Ce a urmat e istorie.
Scurtă istorisire
Dictatorul iese la balconul clădirii și începe să promită sporirea salariilor. Mulțimea începe să-l huiduie. Apare haosul. Oamenii încep să protesteze în Piața Universității, Piața Romană și Piața Unirii. Primii morți de la București apar în fața hotelului Intercontinental, când șoferul unui camion MApN intră în plin în mulțime. Mor 7 demonstranți iar 8 oameni sunt răniți. Sunt arestate 1 245 de personae, printer care și copii.
Totul începe la Timișoara
Discursul lui Nicolae Ceaușescu din 21 decembrie a fost momentul crucial al Revoluției din 1989. Totul a început la Timișoara, când s-a încercat înăbușirea protestelor prin aducerea muncitorilor de la fabricile din Oltenia. Oamenii aduși s-au alăturat în cele din urmă manifestanților. În aceeași zi, la propunerea lui Ioan Lorin Fortuna se înființează Frontul Democratic Român ca organizație politică care avea ca scop să mențină un „dialog cu guvernul, în scopul democratizării țării”. Militarii trec de partea poporului iar la sfârșitul acestei zi, Timișoara este declarată oraș liber de către demonstranți.
Ce s-a întâmplat la Timișoara este luat ca exemplu în toată țara. În ziua de 21 decembrie 1989 încep protestele în Buziaș, Sibiu, Cugir, Târgu Mureș, Hunedoara, Reșița, Brașov, Ghimbav, Făgăraș, Cluj Napoca, Cisnădie, Nădrag și Alba Iulia.
După evenimentel sângeroase care avuseseră loc la Timișoara în ultimele zile, Nicolae Ceaușescu s-a hotărât să țină un discurs în care să liniștească populația. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba dimpotrivă. Mulțimile au început să-l huiduie pe dictator și să protesteze în fața Comitetului Central al PCR. 21 decembrie 1989 devine deci prima zi de proteste din București. A mai durat doar o zi până ca Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena să fugă cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central.