22 de voturi „pentru”, 7 voturi „împotrivă”: Proiectul de buget pe 2022 al Institutului Cultural Român, avizat favorabil
Proiectul de buget pe 2022 al Institutului Cultural Român a fost avizat favorabil de Comisiile parlamentare de buget-finanţe, cu 22 de voturi „pentru” şi 7 voturi „împotrivă”.
Potrivit proiectului de buget, ICR are alocată suma de 32.856.000 lei credite de angajament şi 32.856.000 lei credite bugetare. Preşedintele ICR, Liviu Jicman, a afirmat că, deşi bugetul instituţiei creşte cu 14% faţă de anul acesta, este foarte mic în comparaţie cu nevoile Institutului Cultural Român.
„Pornind de la bugetul anului acesta, am reuşit să găsim înţelegerea Ministerului de Finanţe pentru o creştere de 14% faţă de bugetul din 2021, care a fost unul de criză, pe de o parte din pricina pandemiei, pe de altă parte din lipsa ordonatorului principal de credite în două perioade în cursul anului care se încheie. Prin urmare, în anul care se încheie, bugetul ICR a fost cel mai mic din istoria sa şi, plecând de la această situaţie, vom avea o creştere în 2022, dar el rămâne foarte, foarte mic pentru nevoile pe care ICR le-ar avea pentru anul viitor pentru cele 18 reprezentanţe pentru care trebuie să asigurăm exclusiv finanţarea pe proiectele pe care le derulează pentru câteva puncte majore care au loc anul viitor, cum ar fi aniversarea a 25 de ani de Parteneriat strategic între România şi SUA, 30 de ani de la semnarea Tratatului bilateral de prietenie România – Germania, Bienala de la Veneţia şi alte evenimente foarte importante„, a explicat preşedintele ICR.
Nevoie financiară mare
Jicman a subliniat însă că nevoia financiară este mult mai mare.
„Din acest punct de vedere, sunt două puncte, două titluri în care vom încerca să ne descurcăm, dar ne va fi foarte, foarte greu, pe de o parte Titlul 59 unde există un program de finanţare lansat înaintea numirii actualei conduceri a ICR şi care urmează să se finalizeze în 2022 şi la Titlul de bunuri şi servicii de unde finanţăm programele culturale şi unde nevoia ar fi mult mai mare. Solicitarea a fost dublă, dar am primit înţelegerea Ministerului de Finanţe pentru o creştere cu 14% şi nu ne rămâne decât să sperăm că în continuare să avem aceeaşi înţelegere şi la rectificarea bugetară”, a declarat şeful ICR.