34 de ani…

După 34 de ani de la mișcările din decembrie, comunismul încă e omniprezent în mulți dintre noi, chiar și în generațiile născute după 1990. Structurile de partid sunt funcționale, sistemul PCR e fiabil, ”statul să ne deie”, cozile la orice și pentru orice n-au bătrânețe, ploconirea la stat are zile bune și azi… Și limbajul de lemn, aplaudacii și pupuncuriștii sunt prezenți.

Dualismul partid-servicii continuă. Maniheism mai mult sau mai puțin vizibil. Sunt momente când combatanții punctează decisiv. Peste o vreme, se schimbă roata. De asta nu scăpăm. Nici de țipătorii la orice, îmbrăcați în straie poopulare…

Economia a evoluat, în ciuda retoricii nostalgicilor. Industria era praf chiar din 1989. Ce s-a întâmplat după, au fost doar episoade din lupta mai sus menționată. ”Nu mai avem fabrici, nu mai avem uzine, nu mai avem industrie” – e o expresie fără fond. Nu aveam nici înainte, erau doar niște iluzii sociale.

Naționalismul, populismul, manipularea, fake-news-ul etc au căpătat valențe tot mai violente.

Boala cea mai rea căpătată în ultimii 34 de ani: plecarea semenilor. Efectele sunt puternic vizibile, dar vor fi crunte peste vreo 10-15 ani. ”Mie cine îmi plătește pensia” e o obsesie care urcă în intensitate.

Există și azi un soi de oboseală acumulată în toți acești 34 de ani. Libertatea e o povară prea mare pentru mulți dintre noi. ”Mai bine era înainte”.

În toți ăștia 34 de ani am fost martorii multor forme de corupție. Și am fost doar martori, ca și majoritatea părinților și bunicilor noștri în fața creșterii monstrului comunist.

Statul încă este unul centralist, pe model francez iacobin. Regiunile sunt încă sclavele Bucureștiului. Descentralizarea și regionalizarea provoacă amețeli unor diverși pentru se asociază cu autonomia sau independența.

Cel mai mare dușman al României este românul. Retorica asta cu străinul e o vrăjeală prin care se dorește abaterea trenului de pe șină.

Dar în acești 34 de ani am avut ocazia să ieșim din carapacea impusă de vechiul regim și să vedem imperialismul la el acasă. Pentru câțiva, cei învinși, imperialismul reprezintă încă una din fricile, aș spune, primordiale…

Sunt bucuros că am fost actor neînsemnat la câteva acțiuni derulate pe pământul strămoșesc de către următorii: Metallica, Roger Waters, Rolling Stones, Iron Maiden, AC/DC, Judas Priest, Robert Plant și Jimmy Page, Slayer, Paul Rodgers sau derulate sub egida: Rock 92, Skip Rock, Artmania, Rockstadt etc. A, și l-am văzut pe Messi pe Arena Națională, de la câțiva metri…

Biblioteca personală arată mai bine ca oricând. Și cultura cinematografică, de asemenea.

În plus, Europa și lumea mi-au devenit accesibile iar statul cu mâna întinsă la stat a rămas doar o ambiție a altora, nu și a mea… Revoluție sau lovitură de stat, nu mă interesează. Contează doar că mi-am încărcat sufletul în toți acești 34 de ani, cu toată corupția aferentă de pe lângă…. Atunci am scăpat de pușcărie, la 16 ani!

Îmi doresc doar atât: să continuăm cu UE și cu NATO. În rest, mă descurc…