4 martie 1977: Un puternic cutremur a lovit ţara noastră. Toma Caragiu, decedat din întâmplare?

La 4 martie 1977, seara, la ora 21:22, un puternic cutremur a lovit România. Printre cei care şi-au pierdut viaţa s-au numărat şi artişti pe care timpul nu îi poate uita. Toma Caragiu este unul dintre actorii care și-au pierdut viața în seism, aproape din întâmplare…

Cutremurul a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter. Conform statisticilor, seismul a provocat decesul unui număr de 1.570 de persoane, la care s-au adaugat 11.300 răniţi. Nemaivorbind despre prăbușirea unor clădiri emblematice ale Bucureștiului.

Fostul bloc în care a locuit marele actor a fost demolat în totalitate, dupa ce cutremurul l-a distrus până la etajul trei. Cu toate acestea, se spune că apartamentul de la etajul doi, acolo unde locuia Toma Caragiu a rămas intact în urma cutremurului. Există legende urbane, potrivit cărora până şi sticla de alcool pe care Toma o servea în seara cu pricina nu s-a mişcat de pe masă…

În momentul cutremurului, Toma Caragiu (alături de regizorul Alexandru Bocăneț), încerca să fugă pe scări. Această decizie le-a fost fatală, amândoi fiind prinşi între dărâmături.

08:47 • ACTUALITATE

Încă un cutremur „a dezmorțit” România

Exclusiv

09:05, 07.11.2024 • Dezvăluiri

De ce a fost mușamalizat cutremurul din Salina Târgu Ocna?

Trupul actorului a fost descoperit abia în a şasea zi de la seism, el fiind înmormântat chiar a doua zi, în data de 1977, la Cimitirul Bellu, unde rămăşiţele sale se găsesc şi astăzi, la 39 de ani de la incident. Tragica sa dispariţie continuă să genereze discuţii şi supoziţii.

Capitolul intitulat „Vineri, 4 martie 1977”

În volumul intitulat „Carte despre Toma Caragiu” (1985, editura Meridiane) se relatează că pe 4 martie 1977, pe la ora prânzului, Elena Caragiu, soţia marelui actor, s-a hotărât brusc să plece din Bucureşti. Toma a privit-o straniu, iar ea i-a adresat o întrebare, am putea spune, premonitorie: „Ce te uiţi aşa la mine, de parcă ţi-ai lua adio?!?„.
Capitolul intitulat „Vineri, 4 martie 1977” expune cum şi-a petrecut ziua de 4 martie 1977 marele actor, pe ore şi cu specificaţii clare, aproape detectivistice. „În această zi de primăvară, cine se gândeşte la moarte?„, începe relatarea pe care o reproducem mai jos.

„Întâmplarea nefastă face ca Toma să fie tocmai acum liber, să nu aibă spectacol, repetiţie, filmare, înregistrare, probă, lectură, vizionare şi nici vreo altă obligaţie”.
9.30. Se urcă în maşină cu soţia şi pleacă la Periş.
12.00. Mărturiseşte că vocea vechiului său prieten Chiriţă, cu care vorbise la telefon cu o seară înainte, îi sunase cam trist în receptor şi decide să-i facă o vizită la Titu, la gospodăria avicolă, cu gândul de a participa apoi la agapa tradiţională a echipei de filmare ce realiza primul tur de manivelă al peliculei „Iarba verde de acasă”. Chiriţă îi primeşte cu toată afecţiunea şi îi reţine la masă. Toma, ca de obicei, povesteşte, cântă, râde, e în vervă şi îi fascinează pe meseni, ca nimeni altul. Din glumă în glumă, e provocat la o partidă de biliard, provocare pe care o acceptă cu bucurie.
15.00. Soţia sa se plictiseşte şi îl anunţă că intenţionează să plece în plimbare pe Valea Prahovei. Toma o priveşte mirat, tăcut, într-un mod atât de straniu, încât din uşă femeia se simte obligată să-l întrebe: „Ce te uiţi aşa la mine, de parcă ţi-ai lua adio?!?…Te sun la nouă şi jumătate acasă..” (n.r.-cutremurul a avut loc la ora 21.22).
   
18.30. Unul dintre oaspeţii aflaţi la Chiriţă se oferă să-l aducă la Bucureşti cu maşina sa. Sosiţi în faţa casei nu se îndură să se despartă, mai stau de vorbă în poartă, ba chiar şi lângă uşa liftului până să-şi ia rămas bun şi până ce actorul să se urce în apartamentul său de la etajul II”.
19.15. Toma Caragiu telefonează unei prietene pentru a o informa că a adus de la Titu nişte ficăţei de pasăre proaspeţi. (..)

19.30. Îi telefonează lui Alexandru Bocăneţ anunţându-l că este acasă şi că îl invită la el să stea de vorbă, să discute despre proiectele lor;
19.35. Îl sună pe Nicolae Susan (…).
19.50. Soneria de la intrare îşi face auzit clopoţelul. Actorul iese grăbit din baie şi se duce să vadă cine e. Dragoş! Unchiul Toma îl roagă să coboare cu Puşi să-l plimbe.
20.00. Dragoş revine cu căţelul şi îl găseşte pe Toma îmbrăcat, cu cămaşă roşie, cu blue-jeanşii prinşi cu centură lată, cu cataramă sub burtă şi ghetele lui elastice de antilopă (…). “Aştept pe cineva, e târziu”, insistă Toma (…).
20.10. Coboară la barul „Continental” să cumpere două sticle de apă minerală şi nişte ţigări. Barul nu era încă deschis, dar Toma ca fiind „de-al casei” şi iubit de toţi cei din bloc, e servit de îndată.

Sună telefonul, dar nu mai răspunde nimeni

20.25. Îl sună la telefon Sergiu Verona, propunându-i să ia masa împreună la „Capşa”.
20.30. Soseşte Andu Bocăneţ şi relatează, în timp ce îşi scoate şapca şi pardesiul, că primul său lung-metraj, în care Toma deţine rolul principal a ieşit din laborator. E copie-standard! Actorul pune pe masă o sticlă de whisky (…) toarnă în două pahare – deşi Andu nu bea (…)”.
20.40. Primeşte un telefon de la un prieten care se afla la „Capşa”.
20.55. Vine la el un prieten cu logodnica sa.
21.00. Îl expediază pe nepotul Dragoş acasă.
21.10. Îi telefonează o prietenă pentru a-i propune un rol principal. Soţia încă nu sunase…
21.15. Sună telefonul. Mama lui Toma se interesează Dragoş a plecat. „Adineauri”, îi răspunde Toma. „Şi tu ce faci, măgăruş?”, îl întreabă mama. „Mai am puţină treabă şi mă duc pe la teatru”…
21.22. Oraşul se cutremură apocaliptic…(…). Câinele stă în faţa uşii şi scheaună jalnic (…). Plutonierul major Dinu, de gardă în faţa Ambasadei R.S.Cehoslovacă (situată vizavi) depune mărturie oculară: blocul Colonadelor 3 s-a prăvălit, s-a dezagregat, lent, parcă filmat cu încetinitorul, întâi partea de sus, alunecând etaj cu etaj. Întreaga masă a clădirii, cu un huruit cumplit, se năruie…Apartamentul lui Toma, aflat la etajul doi, rămâne aproape intact. În momentul cutremurului s-au ivit pentru ei trei posibilităţi: să rămână în casă, să iasă pe scara de serviciu (scăpată şi ea fără vătămări), să coboare pe scara principală…”.

Relatarea se încheie astfel: „Sună telefonul, dar la numărul apelat, 16.61.48, nu mai răspunde nimeni…”.