5 trucuri ca să dormi liniștit în avion
În călătoriile extrem de lungi și plictisitoare cu avionul, pentru foarte mulți pasageri ar fi util un somn odihnitor. Din păcate, nu toată lumea poate să doarmă în avion. Specialiștii ne dau câteva sfaturi în acest sens.
Călătoriile cu avionul scurtează timpii de mișcare și aduc oamenii mai aproape unii de alții. Totuși durează mult să ajungi cu avionul din Europa în Australia, în America de Sud, sau în Extremul Orient. Unii pasageri pot să doarmă în avion pe parcursul călătoriilor lungi, alții nu. Există câteva trucuri pe care ar fi bine să le cunoaștem pentru a ne ajuta să adormim la bordul aeronavelor.
Jurnaliștii CNN au întrebat doi medici, dr. Andrew I. Gitkind și dr. Jaspal Singh, despre ce putem face pentru a ne asigura un somn odihnitor în avion. Cei doi au răspuns că, în primul rând, oamenii ar trebui să încerce să se apropie cât mai mult de poziția obișnuită de dormit de acasă. „Ai tendința de a fi cu fața la stânga sau la dreapta? Rezemat pe lateral sau pe spate? Încercați să o reproduceți cât mai mult posibil. Coborâți scaunul, chiar dacă poziția este minimă, poate ajuta.” Apoi, cei doi medici au vorbit despre cinci trucuri care trebuie aplicate pe perioada zborului.
1 Susțineți-vă spatele! Adăugați o pernă de călătorie în partea inferioară a spatelui pentru a o susține. Ar trebui să țineți spatele în cea mai neutră poziție posibilă, adică drept.
2 Ridicați-vă picioarele! Mica valiză „de mână” sau rucsacul vă pot fi utile! Așezați-l sub picioare pentru a ridica poziția picioarelor și, astfel, să vă mențineți spatele drept. Încercarea de ne întinde picioarele este o idee proastă. „Picioarele vor simți vibrațiile avionului și vor trimite un mesaj creierului că sunteți gata să vă ridicați și să mergeți. Acest lucru va face mult mai dificil să adormiți.”, explică dr. Jaspal Singh.
3 Luați-vă o pernă de călătorie bună!
Utilizarea unei perne de călătorie este extrem de comună, dar, din păcate, călătorii folosesc adesea o pernă prea subțire sau insuficient de largă. „O pernă cu margini mai largi oferă mult mai mult sprijin pentru cap decât o pernă foarte subțire”, susține dr. Andrew I. Gitkind.
4 Închideți dispozitivele electronice!
Dispozitivele electronice, prin lumina lor, ne afectează creierul și starea de veghe. Dr. Jaspal Singh recomandă de aceea evitarea utilizării ecranului cu 60 de minute înainte de culcare.
5 Evitați orice substanță stimulatoare!
Nu beți cafea sau alcool înainte sau în timpul zborului. Aceste substanțe stimulatoare vă vor interfera cu somnul sau vă vor împiedica literalmente să dormiți.