500 de milioane de euro pentru soluții „verzi”. Ce proiecte sunt finanțate și cine sunt beneficiarii
Eficientizarea consumului de energie, o mai bună izolare termică a clădirilor industriale sau chiar producția de energie „verde” sunt câteva dintre proiectele ce pot primi și până la jumătate de milion de euro, fonduri europene.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat trei ordine ce vizează tot atâtea soluții la criza energetică cu care se confruntă companiile românești. În total este vorba de un buget de 500 de milioane de euro ce ar putea ajuta până la 8.000 de firme să depășească problemele generate de costurile tot mai ridicate cu energia, a transmis miercuri Andreea Naggar, secretar de stat în MIPE.
100 de milioane de euro pentru modernizarea și eficientizarea consumului de energie la nivelul întreprinderilor
Între 500 și 2000 de întreprinderi pot beneficia de un ajutor nerambursabil în valoare de 200.000 de euro pentru modernizarea și eficientizarea consumului de energie.
Conform ordinului publicat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, noua schemă de ajutor de minimis este destinată investițiilor pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme dedicate modernizării, monitorizării și eficientizării consumului de energie la nivelul întreprinderilor.
Schema se adresează IMM-urilor și întreprinderilor mari, cu condiția depunerii la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a unei cereri de finanțare scrise de acordare a ajutorului de minimis, conform cerințelor din prezenta schemă și din Ghidul solicitantului, și a semnării ulterioare a unui contract de finanțare.
Sunt vizate proiectele care propun investiții în măsuri de eficiență energetică și de reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme dedicate modernizării, monitorizării și eficientizării consumului de energie la nivelul IMM-urilor și al întreprinderilor mari
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate solicitantului nu poate depăși echivalentul în lei a 200.000 euro, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (doi ani fiscali anterior încheiați și anul fiscal în curs), indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naționale sau europene. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate solicitantului care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost nu poate depăși echivalentul în lei a 100.000 euro pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi.
Prezenta schemă este valabilă până la 28.02.2023 iar plata ajutorului de minimis acordat se realizează până pe 31.05.2024, cel târziu, pentru cheltuielile eligibile efectuate de beneficiari până la 31 decembrie 2023.
Sursa de finanțare o reprezintă fondurile alocate POIM 2014-2020, prin Fondul de Coeziune și din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Bugetul total estimat alocat schemei este de 100.000.000 euro, echivalent a 495.000.000 lei (la un curs mediu de schimb de 1 euro = 4,95 lei), iar numărul estimat de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme este de minimum 500 de întreprinderi și maximum 2000 de întreprinderi.
200 de milioane de euro pentru îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor industriale
Companiile pot beneficia de un sprijin de până la jumăatte de milion de euro în cadrul unei noi Scheme de ajutor de stat ce vizează măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor industriale și a clădirilor pentru prestări servicii.
Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate și are o valoare minimă de 247.500 lei și valoare maximă de 2.475.000. lei, echivalentul a 50.000 euro, respectiv 500.000 euro în lei la cursul mediu de schimb de 4,95 lei.
Fiecare întreprindere este eligibilă cu un singur proiect de investiții.
Sprijinul financiar este acordat pentru investiții în măsuri de eficiență energetică și de reducere a consumurilor specifice energetice la clădiri și construcțiile anexe, cu excepția clădirilor administrative sau clădirilor care nu sunt destinate activităților de producție/ servicii ale întreprinderilor.
Investițiile în măsuri de eficiență energetică presupun intervenții la anvelopa clădirii, șarpante, învelitoare, inclusiv măsuri de consolidare a clădirilor și construcțiilor anexe, intervenții la sistemele de utilități ale clădirilor. Lucrările de consolidare la clădiri și construcțiile anexe nu pot depăși 15% din valoarea totală a proiectului.
Prezenta schemă este valabilă până la 28.02.2023 inclusiv, iar plata ajutorului de stat acordat în baza prezentei scheme de ajutor de stat se face până la până la data de 31.05.2024, cel târziu, pentru cheltuielile eligibile efectuate de beneficiari până la 31 decembrie 2023.
Bugetul total estimat alocat al schemei este de 200.000.000 euro (echivalent în lei 990.000.000, la un cursul mediu de schimb de 1 euro = 4,95 lei) și reprezintă fonduri externe nerambursabile asigurate prin Fondul de Coeziune în valoare de 170.000.000 și Bugetul de Stat în valoare de 30.000.000 euro.
Numărul estimat de beneficiari de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme este de maxim 4.000 de întreprinderi.
200 de milioane de euro pentru producția de energie din surse regenerabile pentru consum propriu
Până la 2.000 de companii pot apela la Schema de ajutor de stat ce sprijină investițiile destinate promovării producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul întreprinderilor.
Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate și are o valoare minimă de 247.500 lei și valoare maximă de 2.475.000. lei, echivalentul a 50.000 euro, respectiv 500.000 euro în lei la cursul mediu de schimb de 4,95 lei.
Schema de ajutor de stat se adresează microîntreprinderilor, întreprinderilor mari, mijlocii sau mici care realizează investiții pentru obținerea de energie din surse regenerabile, cu excepția biomasei, destinată consumului propriu, care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului, cu condiția depunerii la autoritatea responsabilă a unei cereri de finanțare scrise de acordare a ajutorului de stat înaintea demarării lucrărilor.
Prezenta schemă se aplică pentru proiectele care propun ca acțiuni:
– investiții în echipamente/ utilaje/ dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile – cu excepția biomasei;
– investiții în lucrări de modernizare/ creșterea puterilor instalate, înțelegând prin aceasta adăugarea la instalațiile de cogenerare/ trigenerare existente a unor instalații noi de producere a energiei din surse regenerabile de energie.
Prezenta schemă este valabilă până la 28.02.2023 inclusiv iar plata ajutorului de stat acordat în baza prezentei scheme de ajutor de stat se face până la data de 31.05.2024, cel târziu, pentru cheltuielile eligibile efectuate de beneficiari până la 31 decembrie 2023.
Bugetul total estimat alocat al schemei este de 200.000.000 euro și reprezintă fonduri externe nerambursabile asigurate prin Fondul de Coeziune în valoare de 170.000.000 euro și Bugetul de Stat în valoare de 430.000.000 euro.
Numărul estimat de beneficiari în cadrul prezentei scheme este de maximum 2.000 de întreprinderi.