52 de ani de viată

Dragi prieteni, mi-am permis să scriu acest editorial, într-o foarte mică măsură, și despre mine. În primul paragraf, am scris câteva detalii din viața mea, exact așa cum am trăit-o.

Așa cum am vrut, așa cum singur am ales, mi-am asumat, fără ca cineva să mă forțeze. Iar restul … este despre speranță, speranța că lupta continuă, a mea, a voastră și împreună, va avea și rezultatul așteptat: dreptul nostru de a fi noi înșine!

32 de ani de încercări, de lupte, speranțe, victorii, realizări, dezamăgiri și din nou … de speranțe. Perioadă în care am greșit față de prieteni, dar mai ales … față de familia mea, părinții și copiii mei! Am greșit pentru că am crezut mai mult în a face pentru țară, decât în a fi cu și alături de ei …

Și totuși …

Mi-aș fi dorit ca această zi să fie una în care să am numai motive de bucurie. Din păcate situația în care se află astăzi România mă face și ne face să nu ne mai bucurăm, așa cum ar fi normal, nici măcar cu ocazia evenimentelor personale. Trăim unele dintre cele mai grele și dificile perioade de după anii ’90. Iar asta se datorează tuturor acelora care în loc să facă au vorbit, care, deși nu știu, au fost puși să facă, tuturor acelora care, deși au trădat, au fost și sunt lăsați să conducă destinele țării.

Trădare? Da!

Trădarea națiunii române, trădarea poporului căruia îi aparțin, trădarea țării și trădarea istoriei acestui neam și a tuturor înaintașilor, dar si a contemporanilor, care au ales să facă pentru România și pentru români ceea ce ar face oricând pentru propria familie sau chiar mai mult!

Astăzi, la 52 de ani, sper și îmi doresc mai mult decât oricând o redeșteptare a poporului meu, a tuturor acelora care (mai) pot avea un cuvânt de spus și (mai) au curajul și dorința de a contribui în orice fel la bunăstarea acestui popor! Îmi doresc astăzi, mai mult decât oricând, să putem fi mândri și încrezători că ,,vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât”!

Celor care cred alături de mine … insist pentru Romania, insist pentru romani!