55 de autoutilaje de deszăpezire a drumurilor naționale din centrul țării. A fost emis un cod galben de ninsori

Publicat: 07 apr. 2021, 11:45, de Andreea Borcilă, în ACTUALITATE , ? cititori
55 de autoutilaje de deszăpezire a drumurilor naționale din centrul țării. A fost emis un cod galben de ninsori
Viscol si zapada

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov a acţionat, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, cu 55 de autoutilaje de deszăpezire care au răspândit 275 tone de material antiderapant, în condiţiile codului galben de ninsori, valabil pentru zona centrală a ţării.

Conform DRDP Braşov, drumarii au acţionat pe tronsoanele de drumuri naţionale din cele cinci judeţe din aria de competenţă – Braşov, Sibiu, Harghita, Covasna şi Mureş, şi autostrăzile A1 şi A3.

Miercuri dimineaţa, pe principalele artere de trafic din judeţul Braşov – DN 1, DN 1A şi DN 73, în zona Bâlea de pe DN 7C din judeţul Sibiu, precum şi pe tronsoane din judeţul Harghita de pe DN 11B, DN 12, DN 12A, DN 12C, DN 13A, DN 13B şi DN 13C, era depus un strat de zăpadă frământată de până la 2 centimetri.

Potrivit IPJ Braşov, pe DN 1 şi pe DN 1A, în judeţul Braşov, două TIR-uri au rămas blocate, între Perşani-Şercaia şi respectiv la ieşirea din municipiul Săcele, circulaţia fiind reluată după deblocarea drumului în condiţii de iarnă.

Pentru perioada 6 aprilie, ora 23:00 – 7 aprilie, ora 18:00, a fost emis un cod galben de ninsori în sudul Banatului, sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, cu ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului de până la 50 – 60 km/oră.