60 de ani de la moartea unei extraordinare actrițe: Cine a fost Lucia Sturdza-Bulandra (VIDEO)
Descendentă a unei familii princiare, ajunsă pe scenă dintr-o întâmplare, Lucia Sturdza Bulandra a devenit una dintre cele mai mari personalităţi ale teatrului românesc şi primul director al Teatrului Bulandra (în vremea ei, Teatrul Municipal)
Actriţă, directoare de teatru şi profesoară, s-a născut la 25 august 1873, la Iaşi. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, fiind hotărâtă să îmbrăţişeze o carieră în învăţământ, notează ”Dicţionarul personalităţilor feminine din România” (Bucureşti, Ed. Meronia, 2009, autori George Marcu şi Rodica Ilinca), şi, mai târziu, a studiat la Conservatorul Aristizzei Romanescu, arta dramatică, urmărind jocul marilor actori români şi străini.
În 1898, pentru că nu găsea un post în învăţământ, a mers la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care a angajat-o: „Şi iată-mă în teatru căzută ca din cer. După viaţa monotonă, îngustă şi apăsătoare în sînul familiei şi după mediul studios universitar, mă aflam deodată în vîltoarea unei lumi cu un specific nebănuit de mine. Şi totuşi m-am avîntat cu multă îndrăzneală în noua mea carieră”, relata artista în volumul „Amintiri… Amintiri…” (Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1960).
A interpretat, cu multă prestanţă scenică, cu vigoare, vervă şi talent
A debutat, în 1898, la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu o piesă într-un act – „Primul bal” de Pailleron. A făcut parte din compania teatrală a lui Alexandru Davila, înfiinţată în 1909. Mai târziu a jucat alături de actorul Tony Bulandra în filmul ”Amor Fatal”, care a avut premiera la 18 septembrie 1911. După câteva luni, cei doi actori s-au căsătorit. În 1914 au înfiinţat o companie de teatru particulară, „Regina Maria”, care mai târziu s-a numit „Compania Bulandra-Maximilian-Storin„. Deşi Lucia Sturdza-Bulandra era singura femeie în cadrul acestei companii teatrale, datorită autorităţii şi fantasticei sale puteri de muncă a fost întocmit un repertoriu şi au fost atraşi regizori şi actori de prestigiu. De-a lungul anilor, a interpretat, cu multă prestanţă scenică, cu vigoare, vervă şi talent, în special roluri de compoziţie în piese de Oscar Wilde, V. Sardou, H. Ibsen, realizând creaţii de neuitat în „Maria Stuart” de Schiller, „Profesiunea doamnei Waren” de Bernard Shaw, „Marmouret” de J. Sarment, „Pădurea” de A.N. Ostrovski, „Vassa Jeleznova” de Gorki, „Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu.
Din 1941, a jucat pe scena Teatrului Municipal, al cărei directoare a fost, din 1947 până la sfârşitul vieţii, şi care astăzi îi poartă numele, potrivit www.cinemagia.ro. În 1947 a fost numită la conducerea Teatrului Municipal, care după moartea sa a purtat numele de Teatrul ”Lucia Sturdza-Bulandra” şi mai târziu, Teatrul Bulandra.