800 de persoane ținute departe de Jocurile Olimpice de la Paris! ”Nu aveau intenţii bune”
Autoritățile franceze au început deja verificările personalului angajat pentru desfășurarea Jocurilor de la Paris 2024! Au fost însă multe persoane care au fost îndepărtate.
800 de persoane sunt ținute departe de Jocurile Olimpice de la Paris, în urma verificărilor începute de autoritățile franceze asupra personalului care va lua parte de întrecerea sportivă.
800 de persoane ținute departe de Jocurile Olimpice de la Paris
Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a prezentat duminică un bilanţ actualizat al verificărilor efectuate asupra tuturor agenţilor de securitate şi funcţionarilor publici implicaţi în organizarea Jocurilor Olimpice din această vară, relatează AFP.
Au fost făcute 180.000 de controale de securitate, însă 800 de persoane au picat testele, fiind respinse pe loc. Autoritățile au de făcut în total peste un milion de verificări asupra personalului.
„Poporul francez trebuie să ştie că îi verificăm pe absolut toţi cei care se apropie de Jocurile Olimpice. Sunt deci voluntarii, purtătorii de torţe, persoanele care vă vor însoţi. Sunt un milion de controale de efectuat, am efectuat deja 180.000 de controale, am exclus 800 de persoane”, a subliniat ministrul de Interne la canalul de ştiri LCI.
„Asta înseamnă că există oameni care au vrut să se înscrie pentru a purta flacăra, pentru a fi voluntari la Jocurile Olimpice, şi care, în mod clar, nu aveau intenţii bune”, a continuat Gérald Darmanin, adăugând că printre cei respinşi se numără „islamişti radicali” şi „ecologişti radicali care vor să protesteze”.
Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august) şi Paralimpice (28 august-8 septembrie) vor mobiliza aproape 45.000 de forţe de securitate internă. În medie, 35.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi la datorie în fiecare zi pe întreg teritoriul Franţei pentru a garanta securitatea evenimentelor (25.000 pentru Jocurile Paralimpice). În plus, vor fi cel puţin 18.000 de militari şi între 18.000 şi 22.000 de agenţi de securitate privaţi în fiecare zi.