82 de cazuri de braconaj la sturioni în România între ianuarie 2016-decembrie 2020

Publicat: 14 apr. 2021, 12:30, de Răzvan Zamfir, în Food , ? cititori
82 de cazuri de braconaj la sturioni în România între ianuarie 2016-decembrie 2020

Braconajul și comerțul ilegal de caviar și carne de sturion capturat în sălbăticie în regiunea Dunării inferioare continuă în special în Bulgaria, România, Serbia și Ucraina, relevă un studiu WWF. Bazinul Inferior al Dunării este unul dintre ultimele locuri din lume în care speciile de sturion încă supraviețuiesc și se reproduc, specii clasificate de IUCN drept cel mai periclitat grup de animale din lume. 

„Există foarte puține studii de piață privind comerțul cu sturioni, iar acesta este singurul până în prezent care combină două metode criminalistice de ultimă generație, ceea ce este crucial pentru a detecta comerțul ilegal.” spune Arne Ludwig, expert genetician la Institutul pentru studierea vieții sălbatice din Leibniz, specialist în Grupul pentru Sturioni din cadrul IUCN și co-autor al raportului WWF.

Probele au fost colectate în bazinul Dunării inferioare și în regiunea nord-vestică a Mării Negre, zone în care populațiile de sturioni împart aceleași rute de migrație. Punctele de testare au acoperit întregul lanț comercial și au inclus diferite tipuri de comercianți, cum ar fi magazine și supermarketuri, restaurante și baruri, piețe locale, facilități de acvacultură, intermediari, pescari și oferte online.

În România

În România, au fost colectate în total 44 de mostre de caviar și carne de sturion, din supermarketuri, piețe, restaurante, ferme și de la vânzători ambulanți (intermediari). Rezultatele studiului sunt:

  • S-a demonstrat că o mostră de caviar și 12 de carne au provenit de la sturioni sălbatici (fiind așadar ilegale); 11 mostre de carne provenind de la aceeași specie, adică cegă (Acipenser ruthenus);
  • 1 probă de caviar nu era etichetată deloc;
  • 8 mostre de caviar nu au avut etichetele conforme cu normele impuse de Convenția CITES, adică nu sigilau containerul primar și/sau nu conțineau caviar din specia sau țara menționată pe etichetă;
  • 2 mostre de carne nu proveneau de la sturioni ci de la alte specii (somn, șalău de Nil) dar au fost vândute drept carne de sturion.

Mostrele obținute demonstrează încălcări clare ale sistemului de etichetare impus de Convenția CITES precum și ale Regulamentului de Comerț cu Specii Sălbatice a Uniunii Europene și faptul că pe piață se oferă spre vânzare caviar și carne provenite de la sturioni sălbatici.

La nivel regional

  • Analiza izotopilor a demonstrat că produse provenite de la sturioni sălbatici erau vândute în toate cele patru țări. Dintre cele 145 de probe testate, 19% (27 din 145) s-au dovedit a proveni de la sturioni sălbatici – 25 au fost probe de carne și 2 au fost de caviar;
  • 17 probe de caviar (12% din eșantionul total și 29% din probele de caviar) au fost vândute fără respectarea reglementărilor CITES: importate ilegal în țara de cumpărare, vândute fără etichetarea CITES obligatorie sau neavând coduri corecte pentru specii sau țara de origine;
  • Furnizorii (vânzători, chelneri etc.) au oferit informații înșelătoare. Într-unul din cazuri, carnea vândută la fermă s-a dovedit a proveni de la o specie sălbatică. Dar se întâmplă și invers, în mai multe cazuri în care produsele erau declarate ca provenind de la sturion sălbatic s-au dovedit a fi crescute în acvacultură sau a fi carne de somn sau șalău de Nil. Acest lucru indică o cerere îngrijorătoare din partea consumatorilor de produse ilegale provenite de la sturioni sălbatici;
  • Pescuitul și comerțul cu specii sălbatice de sturioni proveniți din Dunăre au fost interzise în Bulgaria, România și Ucraina în perioada studiată și numai capturile de cegă de peste 40 cm lungime au fost permise în Serbia până la sfârșitul anului 2018.

Cu toate acestea, în perioada ianuarie 2016-decembrie 2020, au fost înregistrate 214 cazuri de braconaj: în România (82 de cazuri), Bulgaria (82 de cazuri) și Ucraina (50 de cazuri). În aceste cazuri, au fost confiscate unelte de pescuit folosite pentru prinderea sturionilor, sturioni întregi găsiți în bărci sau plase de pescuit, au fost vizate transporturi de sturion braconat și vânzarea de caviar sau carne de sturion braconat.

Pescuitul sturionilor e interzis până pe 20 aprilie în România

„Acest studiu de piață ne arată cât de grav este impactul braconajului asupra ultimilor sturioni sălbatici și cât de crucială este lupta noastră pentru a-i salva. Considerăm că este esențială demararea în cel mai scurt timp posibil a unor studii de monitorizare care să arate efectul măsurilor de protecție luate până acum.” spune Cristina Munteanu, manager proiect WWF-România.

Pescuitul și comercializarea sturionilor și a produselor provenite de la aceștia este interzis în România până pe 20 aprilie 2021. Continuarea prohibiției este în discuție în acest moment, nota de fundamentare pentru prelungirea acestei măsuri precizând faptul că braconajul are un impact de 50% asupra măsurilor de conservare a acestor specii