Învățătoarea amenințată cu moartea după o lecție UNICEF despre vaccinuri a primit un mesaj de susținere de la ministrul Educației
Și școlile au devenit „teatre de război” pentru anti-vacciniști, care nu admit ca la lecții să fie abordate subiecte legate de pandemie, vaccinuri și imunizare. O învățătoare din Tecuci a devenit „ținta” celor care sunt împotriva vaccinurilor, care au proferat la adresa ei jigniri și chiar amenințări cu moartea, pentru că și-a permis să le predea elevilor săi o lecție propusă de UNICEF pentru clarificarea din surse oficiale a acestor noțiuni despre care copiii află diverse informații de la emisiunile TV sau din discuțiile părinților.
În urmă cu câteva zile, învățătoarea Florentina Golea, de la Şcoala Gimnazială nr. 10 „Dimitrie Sturdza” din Tecuci și-a propus să implice copiii într-o lecţie interactivă despre sănătatea publică, elevii având posibilitatea să deseneze și să discute liber despre cum ne putem apăra de viruşi. De fapt lecția respectivă era un un subiect educativ propus de UNICEF, despre pandemie și vaccinuri și a avut loc în contextul în care UNICEF a invitat cadre didactice din toată ţara să facă lecţii despre vaccinare cu elevii lor, în baza unor materiale educaţionale, grafice, poveşti şi broşuri, realizate tot de UNICEF.
Ulterior, învățătoarea a postat pe facebook mai multe fotografii de la această lecție, iar urmarea a fost că a primit pe rețeaua de socializare o avalanșă de jigniri și chiar amenințări cu moartea.
„Cum îți permiți să mă jignești pentru că la o lectie de Educație despre sănătate, o lecție în care copiii au exersat și au discutat despre cum ne apărăm de viruși, am vorbit despre marele dușman al omenirii: VACCINAREA. Într-un simplu brainstorming copiii au asociat vaccinarea cu imunitatea, cu libertatea, cu zâmbetele, cu bucuria de-a participa la activitati, petreceri, excursii, tabere. O lectie propusă de UNICEF, o organizație care dezvoltă programe pentru ca toţi copiii să poată să fie în siguranţă, să aibă parte de servicii de sănătate, de condiţii de trai decente şi de acces la educaţie de calitate.
Nu a plecat niciun copil îndoctrinat sau traumatizat de la oră. Niciodată în cei 33 de ani de catedră nu am încercat să insuflu copiilor o ideologie proprie. A fost o lecţie frumoasă şi educativă. Elevii mei sunt foarte deschişi. Ştiu foarte multe lucruri despre Covid”, a răspuns învățătoarea Florentina Golea la valul de mesaje violente.
Mesaj de susținere din partea ministrului Educației
Cazul său a ajuns și în atenția ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, care i-a transmis un mesaj de susținere: „Ştiţi povestirea istorică cu ruşinea lui Moş Ion Roată şi gestul domnitorului Alexandru Ioan Cuza? Cam aşa m-am simţit eu azi când am fost sunată de domnul ministru Sorin Câmpeanu, de domnul secretar de stat Sorin Ion şi de doamna inspector școlar general, prof. Gina Brânzan, să mă felicite şi să-mi spună multe cuvinte de apreciere şi susţinere”, a postat Florentina Golea pe contul său de facebook.
Mesajele de susținere ale oficialilor din Educație constituie o reparație morală pentru prestigiul său de dascăl cu o experiență de peste 30 de ani în învăţământ și care se adresează elevilor prin metode de predare interesante şi eficiente, care le captează atenția, dar faptul că s-a ajuns la jigniri și chiar amenințări într-o simplă dezbatere de idei pe o temă de actualitate, demonstrează că există o mare problemă în societatea românească, problemă creată exact de insuficienta comunicare a autorităților pe cel mai important subiect al momentului.