PSD așteaptă un armistițiu agreat de toate partidele de dreapta
PSD consideră că un armistiţiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică, iar dacă PNL, USR şi UDMR sunt de acord cu un armistiţiu politic şi îşi asumă cele 10 măsuri urgente, atunci şi social-democraţii se vor alătura acestui demers.
„Partidul Social Democrat îi mulţumeşte premierului desemnat, Nicolae Ciucă, pentru că a răspuns apelului nostru la un armistiţiu politic în vederea traversării crizei sanitare, economice şi sociale, însă consideră că pentru succesul unui astfel de acord este nevoie de efortul conjugat al întregii clase politice. PSD a fost primul partid care, de mai bine de un an, a tot cerut politicienilor puterii, în repetate rânduri, pacturi şi armistiţii pentru sănătatea românilor. Şi în actuala criză politică, PSD a fost primul partid care a arătat deschidere pentru un dialog cu premierul desemnat şi a propus – ca bază a unei înţelegeri pentru a trece criza – planul PSD cu cele 10 măsuri urgente„, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.
Potrivit sursei citate, din păcate, preşedintele PNL „a subminat din start şansele oricărei continuări a discuţiilor” şi a tratat cu indiferenţă măsurile propuse de PSD pentru români şi firmele româneşti.
„Atitudinea lui Florin Cîţu este total opusă ideii de armistiţiu care înseamnă, în orice conflict, încetarea focului, adică oprirea tuturor acelor ostilităţi care produc victime. Însă, Florin Cîţu a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa şi face rău României, aşa cum a făcut şi cu dezastrul sanitar, explozia preţurilor la energie sau haosul din educaţie. Rezultatul acţiunilor sale iresponsabile continuă să facă victime în fiecare zi: românii mor, firmele mor, la fel şi viitorul ţării când sunt închise şcolile. PSD consideră că un armistiţiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică. Astfel, dacă PNL, USR şi UDMR sunt de acord cu un armistiţiu politic şi îşi asumă cele 10 măsuri urgente, atunci şi PSD se va alătura acestui demers„, mai spun social-democraţii.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a transmis, marţi, liderilor partidelor parlamentare un document în care propune un armistiţiu politic prin care să fie susţinut un guvern minoritar pentru o perioadă limitată de timp.