Dinamo – Veszprem 31-29, la handbal masculin. Victorie senzațională a alb-roșilor, în Liga Campionilor
CS Dinamo a obţinut o victorie senzaţională, 31-29 (14-13) cu formația maghiară Telekom Veszprem, joi seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal masculin.
Dinamo a reuşit a doua sa victorie în grupă. Veszprem a jucat de patru ori finala Ligii Campionilor (2002, 2015, 2016, 2019).
Debutul meciului a fost echilibrat, oaspeţii au avut avantaj de două goluri, 6-4, dar alb-roșii au întors scorul şi s-au desprins la 13-9 (min. 28), intrând la pauză cu un avans minim, 14-13.
În repriza secundă, Dinamo a reuşit din nou să se ducă la un ecart de patru goluri, 23-19, 24-20, 26-22 şi 27-23, dar oaspeţii au revenit şi au egalat, 27-27, după mai multe eliminări primite de gazde. Dinamo a condus cu 28-27, iar apoi cu 30-28, dar Marguc a ratat o aruncare de la 7 metri pentru oaspeţi, Dinamo a marcat, iar meciul s-a încheiat 31-29.
Pentru Dinamo au marcat Raul Nantes Campos 6 goluri, Alex Pascual Garcia 3, Mohamed Mamdouh Ashem Shebib 3, Cedric Sorhaindo 3, Christian Dissinger 1, Ahmend Moustafa Khairi Nasralla 1, Amine Bannour 4, Valentin Ghionea 7, Eduardo Gurbindo Martinez 2, Răzvan Gavriloaia 1.
Golurile oaspeţilor au fost reuşite de Petar Nenadic 9, Manuel Strlek 5, Yahia Khaled Fathy Omar 3, Jorge Maqueda Peno 3, Blaz Blagotinsek 2, Kentin Mahe 1, Gasper Marguc 6.
În alt meci din grupă, jucat miercuri, Lomza Vive Kielce a dispus de Paris Saint-Germain Handball cu 38-33.
Joi se vor juca celelalte două partide, SG Flensburg-Handewitt – Motor Zaporoje şi FC Porto – Barca.
Clasament
- Lomza Vive Kielce 10 puncte (6 jocuri)
- Barca 8 p (5 j)
- Telekom Veszprem 8 p (6 j)
- Paris Saint-Germain Handball 5 p (6 j)
- CS Dinamo Bucureşti 4 p (6 j)
- FC Porto 4 p (5 j)
- Motor Zaporoje 4 p (5 j)
- SG Flensburg-Handewitt 1 p (5 j)
Dinamo va juca următorul meci în deplasare cu SG Flensburg-Handewitt, pe 17 noiembrie.
sursa: Agerpres