Președintele SUA a ajuns la Roma și se va întâlni cu Papa Francisc. Motivul pentru care a venit în Europa
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, este în Europa pentru două summituri importante. Azi-noapte a ajuns la Roma alături de Prima Doamnă. Este al doilea turneu european al lui Joe Biden, de când a preluat mandatul.
Preşedintele SUA, Joe Biden, a sosit vineri la Roma, unde urmează să se întâlnească cu Papa Francisc şi preşedintele francez Emmanuel Macron. Acesta va participa la summitul G20.
Preşedintele american îşi va continua apoi turneul european în Scoţia, unde va participa începând de duminică la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26), la Glasgow.
Casa Albă se aşteaptă ca această întrevedere, la care va asista şi Prima Doamnă Jill Biden, să fie ”călduroasă”, potrivit purtătoarei de cuvânt Jen Psaki.
Oficial, preşedintele SUA şi Papa Francisc vor discuta vineri despre teme de interes comun: sărăcia, schimbările climatice şi pandemia.
Joe Biden urmează să aibă apoi o întrevedere cu şeful guvernului italian Mario Draghi. Gazda summitului G20 care are loc sâmbătă şi duminică, fostul director al Băncii Centrale Europene trezeşte mult interes în Statele Unite şi în alte ţări prin planurile sale de reformă în ritm accelerat.
La G20 ca şi la COP26, preşedintele american va trebui să arate că nu s-a distanţat doar de excesele verbale ale predecesorului său Donald Trump, ci şi de tentaţiile de retragere şi unilateralism.