EXCLUSIV. Tabără, ASAS: România poate ajunge în criză alimentară doar dacă uită să semene
În contextul îngrijorărilor legate de o posbilă criză alimentară din cauza scumpirilor la îngrășăminte, dar și la energie sau gaze, Valeriu Tabără, președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (ASAS), susține că nu este cazul să ne facem griji în ceea ce privește România. Chiar și în cel mai negru scenariu, o producție de grâu de trei milioane de tone, cât ar fi necesar pentru consumul intern, tot facem.
Mai mult decât atât, România ar putea să asigure hrană pentru o populație de 80 milioane de locuitori, dacă ar produce la adevăratul potential, susține fostul ministru al Agriculturii. Doar un exemplu, dacă în urmă cu 10-20 de ani, o producție de șase milioane de tone la grâu erau considerată bună, acum, vorbim de 12-13 milioane de tone, dar s-ar putea atinge chiar și 14-15 milioane tone cu utilizarea unor soiuri foarte bune, adaptate la condiții de mediu.
“România poate ajunge în criză alimentară dacă uită să semene. Indiferent cum am semăna, cum am îngriji cultura de grâu, trei milioane de tone tot facem, pâinea pe masă o avem”, a declarat pentru Puterea președintele ASAS Valeriu Tabără.
2021 a fost un an bun pentru producătorii de grâu, fiind înregistrată cea mai mare recoltă din 2007 până în prezent, dar și cea mai ridicată medie la hectar (5.340 kg/ha), potrivit datelor comunicate de Ministerul Agriculturii. Spre comparație, la francezi media la hectar trece de șapte tone. Județele în care s-a depășit media națională se află în vestul țării – Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș, dar și în sud – Olt, Caraș Severin, Ialomița și Călărași.
România este al doilea cel mai mare exportator de cereale din UE, după Franța, cu o pondere de aproximativ 15% în livrările totale ale Uniunii, respectiv circa șase milioane de tone, din care 3,1 milioane tone de grâu, în sezonul 2020-2021 încheiat la 30 iunie, potrivit datelor DG Agri.
O problemă mondială
Valeriu Tabără spune că problema scumpirii alimentare nu este o noutate, au existat destul semnale la nivel international cu privire la majorările de prețuri la nivel mondial.
“Este vorba de o creștere la nivel mondial, nu local sau regional. Lăsând la o parte neputințele noastre legate de importurile de toate felurile, problema este una mondială, iar dacă ne apropiem de o populație de 9,5 miliarde de oameni la nivel global, este clar că nevoia de alimente va crește”, a mai precizat președintele ASAS.
Cele mai mari prețuri din ultimii zece ani
În septembrie, indicele global al preţurilor la produsele alimentare s-a majorat pentru a doua lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, pe fondul scumpirilor la cereale şi uleiuri vegetale, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Majorări de prețuri au fost consemnate și în România, unde alimentele au mai scumpe cu până la 10% în medie, în octombrie față de intervalul august-septembrie, după cum ne-a declarat Dragoș Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară Sindalimenta.
El a mai avertizat că este foarte posibil ca de Sărbători să aibă loc o explozie a prețurilor la anumite produse, cum ar fi carnea de porc sau lactatele.
Pentru pâine, este așteptată o scumpire în etape, pentru că așa este mai ușor pentru toată lumea, știut fiind faptul că orice creștere de prețuri presupune vânzări mai mici, un risc de care procesatorii sunt perfect conștienți, potrivit reprezentanților Rompan.