Şefa serviciului de sănătate publică, sub protecţia poliţiei după ce ar fi primit ameninţări cu moartea
Şefa serviciului de sănătate publică din Israel se află sub protecţia poliţiei ca urmare a unor ameninţări cu moartea, care este posibil să provină din partea unor “antivaccinişti”, relatează duminică dpa.
Decizia a venit după un mesaj pe Twitter al soţului lui Sharon Alroy-Preis, care le-a cerut autorităţilor să ia măsuri, a confirmat duminică un purtător de cuvânt al Ministerului securităţii publice.
Meir Preis a indicat în mesajul de joi că au fost proferate ameninţări la adresa soţiei sale, care a primit telefoane de ameninţare şi ale cărei date de contact telefonic au fost publicate în social media.
Conform mai multor informaţii din media, în spatele acestor ameninţări s-ar afla antivaccinişti, informaţii pe care purtătorul de cuvânt citat a refuzat însă să le confirme.
Joi, premierul israelian Naftali Bennett i-a acuzat pe antivaccinişti că duc un război al dezinformării împotriva lui Sharon Alroy-Preis şi a altora şi le-a cerut oamenilor să ignore ştirile false şi să se vaccineze, potrivit Agerpres.
O proporţie semnificativă din populaţia lumii rămâne convinsă că pandemia cu noul coronavirus este o creaţie a media şi a rezistat eforturilor de vaccinare, scrie dpa.
Israelul a devenit la sfârşitul lunii iulie a.c. prima ţară din lume unde se inoculează şi doza a treia, iar conform Ministerului Sănătăţii din acest stat 42 la sută din populaţia de 9,4 milioane a primit deja trei doze, 62% beneficiind de două doze de vaccin destinat să protejeze împotriva COVID-19.