Gata cu starea de urgenţă sanitară în Franţa. Începe anchetarea fraudelor
Starea de urgenţă sanitară a intrat în vigoare în Franța pe 24 martie, pentru ca autorităţile să poată interveni pentru a limita propagarea coronavirusului. Măsura e ridicată vineri la miezul nopţii chiar dacă experţii din Consiliul Stiinţific sunt unanimi că cel mai probabil va exista şi un al doilea val de pandemie.
Carantina generală nu va mai putea fi impusă în Franța, odată ce starea de urgență sanitară este ridicată, începând din 11 iulie. Oamenii sunt invitați să păstreze o distanță fizică și să poarte o mască în spațiul public – transportul public, magazine. Autorităţile cer francezilor să fie foarte prudenţi şi să respecte în continuare măsurile de igienă şi de distanţare fizică. Rămân în stare de urgenţă sanitară Mayotte şi Guiana Franceză până pe 30 octombrie, din cauza situaţiei critice a acestor două departamente franceze de peste mări, potrivit RFI.
Sunt din nou autorizate întâlnirile de peste 5.000 de persoane
În Franţa continentală, de sâmbătă sunt din nou autorizate întâlnirile de peste 5.000 de persoane. Amatorii de sport vor putea să intre din nou pe stadioane dacă organizatorii meciurilor acceptă public, în această limită. Meciurile Ligii 1 de fotbal ele vor fi reluate începând cu 23 august, după cum notează tot RFI. La fel, protestele pot avea din nou loc (multe manifestaţii au fost blocate în ultimele săptămâni pe fondul stării de urgenţă). Situaţia este diferită pentru sălile de spectacole. Pentru cele care pot găzdui peste 1 500 de oameni trebuie cerută o autorizaţie de la Prefectură.
Discotecile nu pot fi redeschise înainte de septembrie iar croazierele fluviale sunt din nou posibile dar nu şi cele maritime în Franţa. Ïn schimb, cele pe mare organizate la nivel european, ele pot fi autorizate doar printr-o decizie ministerială. Nu mai este plafonat preţul măştilor de protecţie şi a gelului dezinfectant. În perioada de stare de urgenţă preţul unei măşti era de 95 de cenţi iar 100 de ml de gel dezinfectant era de 2,64 de euro.
Nu mai pot reimpune o eventuală carantină
Autorităţile nu mai pot reimpune o eventuală carantină fără existenţa stării de urgenţă. În cazul în care se va înregistra un mare număr de cazuri de îmbolnăviri, este posibil să fie interzise deplasările locale şi vor fi închise instituţiile publice dar doar la nivel local.
Cei care nu respectă aceste măsuri riscă o amendă de 135 de euro. Acum, în perioada stării de urgenţă, pe fondul carantinei impuse populaţiei, multe societăţi au profitat de moment şi au trimis în şomaj parţial o serie de angajaţi. Parchetul din Paris anunţă că a deschis o anchetă asupra unor fraude masive, prejudiciul fiind de peste 1,7 milioane de euro. 10.000 de societăţi au fost deja controlate iar aproximativ 24% dintre ele ar fi fraudat statul. Ele ar fi declarat angajaţii ca fiind în şomaj parţial deşi ei şi-au continuat activitatea la cererea angajatorului (datele au fost oferite de către sindicate).
În caz de fraudă sancţiunile pot merge până la 2 ani de închisoare şi o amendă de 30.000 de euro, rambursarea ajutorului financiar şi o interdicţie de a mai primi un astfel de ajutor timp de 5 ani. Economia a fost practic oprită timp de trei luni, a atenţionat ministrul de resort şi estimează că până la finele anului cel puţin 800.000 de oameni vor rămâne fără loc de muncă.
Foto: DW