Descoperire: Au apărut regate uitate (VIDEO)
În mijlocul deşertului arid şi a munţilor din regiunea Al Ula, situată în nord-vestul Arabiei Saudite, arheologii lucrează la excavarea vestigiilor regatelor antice Dadan şi Lihyan.
O echipă formată din arheologi francezi şi saudiţi face în prezent săpături la cinci situri din apropiere, pentru a descoperii vestigii ale civilizaţiilor dadanită şi lihyanită, importante puteri regionale care au înflorit în urma cu circa 2.000 de ani. Potrivit Reuters, Al Ula, o populară destinaţie turistică de la inaugurarea sa în 2019, este în principal cunoscută pentru mormintele maiestuoase de la Madain Saleh, un oraş cu o vechime de 2.000 de ani săpat în piatră de nabateeni, o populaţie arabă preislamică care a construit şi oraşul Petra, din ţara învecinată Iordania.
‘‘Este un proiect care încearcă într-adevăr să descătuşeze misterele (acestor) civilizaţii”, a declarat Abdulrahman Al-Sohaibani, unul dintre conducătorii misiunii arheologice de la situl Dadan. Situl Dadan este menţionat în Vechiul Testament, iar regatul Lihyan era unul dintre cele mai mari din acele vremuri, întinzându-se de la Medina, în sud, la Aqaba, în nord, un oraş aflat azi pe teritoriul Iordaniei, potrivit Comisiei Regale care administrează proiectul.
Se cunosc foarte puține informații
În cadrul eforturilor prinţului moştenitor Mohammed bin Salman de a moderniza economia şi societatea Arabiei Saudite, Al Ula a devenit un proiect important. Regatul pariază pe turism încercând să-şi deschidă graniţele pentru restul lumii şi să-şi diversifice economia, bazată în principal pe petrol. Regatele, a căror istorie se întinde pe o perioadă de aproximativ 900 de ani, până în anul 100 e.n., au controlat rute vitale de comerţ, însă în prezent despre ele se cunosc foarte puţine informaţii. Echipa de cercetători speră să afle mai multe despre ritualurile religioase, despre viaţă socială şi despre economia acestora.