Lucian Bute, inclus în Panteonul Sporturilor din Quebec
Lucian Bute a fost inclus în Panteonul Sporturilor din Quebec în semn de recunoştinţă pentru că a marcat istoria provinciei canadiene. Campion mondial timp de cinci ani la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Bute a fost foarte emoţionat înaintea ceremoniei și s-a declarat onorat.
„După întreaga mea carieră, să fiu inclus este ceva extraordinar. După ce am devenit campion mondial în 2007, seara asta este practic cea mai importantă pentru mine. Arată că Lucian Bute a făcut ceva pentru sportul în Quebec, pentru a face istorie. Este o onoare şi sunt foarte emoţionat”, a declarat Lucian Bute. Tată a doi copii de cinci şi trei ani, pugilistul are în vedere proiecte în lumea boxului, precum sponsorizarea unei tinere speranţe din România, de exemplu. Cu siguranţă, nimeni nu este într-o poziţie mai bună decât el pentru a arăta calea unui imigrant în ceea ce priveşte modul de integrare în societatea din Quebec, potrivit Radio Canada.
„Când am ajuns aici, în 2003, nici măcar nu vorbeam franceză sau engleză. M-am integrat bine, Quebecul m-a adoptat. Am putut să vând 20.000 de bilete la Centre Bell pentru fiecare luptă. Astăzi viaţa mea este aici, familia mea este cu mine, aici s-au născut copiii. Chiar sunt ca un adevărat <quebecois>”, a adăugat Bute.
„Este un moment frumos. Ca să ajungi acolo, trebuie să marchezi boxul din Quebec şi nu îl marchezi doar devenind campion mondial”, a spus fostul antrenor al lui Bute, Stephane Larouche.