Vot în pandemie: Alegătorii cu simptome respiratorii sau febrile au acces prioritar la urne
Duminică românii ies la urne pentru a-i vota pe aleșii locali care se vor afla la putere pentru următorii patru ani. Anul acesta alegerile au loc în condiții speciale, în contextul pandemiei de coronavirus.
Reguli speciale pentru alegătorii cu simptome de Covid-19
În situația în care un alegător prezintă simptome respiratorii evidente sau este febril va fi organizat accesul prioritizat al acestuia la urne.
Menționăm că simptomele specidfice sunt tusea, rinoreea, dificultăţile în respiraţie. În cazul în care un alegătpr este depistat cu temperatura de peste 37,3 grade C, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare va organiza accesul prioritizat al acestuia în localul de vot astfel:
– alegătorul va purta mască, astfel încât să acopere nasul şi gura, şi va fi menţinut la distanţă de celelalte persoane în exteriorul sediului secţiei de votare;
– se va identifica rapid numărul secţiei de votare la care alegătorul este arondat şi va fi anunţat preşedintele biroului electoral al secţiei de votare de existenţa cazului unui alegător ce necesită acces prioritizat;
– în localul de vot se vor face pregătirile necesare, astfel încât respectivul alegător să stea cât mai puţin timp în interiorul acestuia;
– alegătorul îşi va dezinfecta mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare;
– va fi condus în interiorul sediului secţiei de votare până la intrarea în localul de vot, evitând contactul fizic cu suprafeţele sau cu alte persoane;
– după îndeplinirea cu celeritate a formalităţilor prevăzute de lege, alegătorul va vota în cabina de vot care este mai apropiată de intrarea în local;
– după finalizarea procedurilor de votare prevăzute de lege, alegătorul va fi condus în afara sediului secţiei de votare;
– cabina de vot va fi dezinfectată prin ştergerea suprafeţelor prin pulverizare cu un dezinfectant pe bază de alcool şi prin ştergere cu o lavetă curată ce va fi aruncată după folosire; acolo unde este posibil, după primul alegător febril şi/ sau cu simptome respiratorii, cabina va fi rezervată până la sfârşitul zilei de votare doar alegătorilor febrili şi/ sau cu simptome respiratorii;
– alegătorului i se va recomanda purtarea măştii de protecţie până la domiciliu, evitarea transportului în comun, contactarea medicului de familie sau a serviciului 112, după caz;
– în cazul în care starea medicală a alegătorului este deteriorată, se va contacta serviciul 112, iar acesta va fi izolat într-o sală separată, evitând contactul cu alţi alegători sau cu alte persoane, şi va fi supravegheat până când va fi preluat de personalul medical.
*** Persoanele cu risc mare de îmbolnăvire pot solicita acces prioritar în localul de vot
Alegătorii care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19 (de exemplu vârsta de peste 65 de ani, persoane ce se declară cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară) pot solicita acces prioritar în localul de vot. Accesul va fi dispus de preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare prin măsuri organizatorice.
Reguli obligatorii în ziua votului
Algătorii au acces la urne doar purtând mască de protecție. În exteriorul secțiilor de vot purtatul măștii nu este obligatoriu, dar este recomandat.
În cazul în care un alegător nu are mască de protecţie, acestuia i se va pune la dispoziţie una.
Înainte de a intra în secția de vot fiecare persoană are obligația să se dezinfecteze pe mâini. Acest procedeu se aplică și la ieșirea din secție.
Dacă se formează aglomerări la intrarea în sediile secţiilor de votare, personalul de pază va asigura distanţarea de minimum un metru între alegători.
La intrarea în sediul secţiei va fi organizat un filtru, dotat cu termometru, materiale de protecţie sanitară şi flacon cu dezinfectant.
Alegătorii vor fi supuşi unui triaj observaţional şi vor fi termometrizaţi cu ajutorul unui termometru noncontact.
Alegătorii au obligația să păstreze distanța socială de minim 1 metru față de celelalte persoane. În sala în care are loc votul nu au voie mai mult de 5 alegători
Potrivit ordinului emis de ministrul Sănătăţii şi cel al Afacerilor Interne,
“alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură, după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe baza de alcool sau va schimba mănuşile”.
Se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea ”Votat”.
După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, timbrul autocolant ori ştampila cu ”Votat”.
*** La urne, fiecare alegător va primi patru buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru consiliul local, unul pentru consiliul judeţean şi unul pentru preşedintele consiliului judeţean.