Teorie: Arhitectura spitalelor românești nu ajută în prevenirea sinuciderilor
Psihiatrul Gabriel Diaconu a vorbit despre fenomenul suicidului în spitalele din România, după ce ieri doi pacienți s-au aruncat de la înălțime din instituțiile în care erau internați și au murit.
Psihiatrul a identificat mai multe cauze ale sinuciderilor în spitalele din România, printre care personalul medical nepregătit să identifice semnele incipiente la unui potențial suicid, cât și arhitectura spitalicească inadecvată pentru prevenția suicidului. „Suicidul este o problemă cu care se confruntă fiecare popor. România, în ceea ce privește sinuciderea ca și sistem de prevenție sau intervenție, rămâne o țară totuși rudimentară. În genere, observăm acest comportament ca pe o tragedie, foarte rar într-un context medical.
Sinuciderea într-un spital este un fenomen sensibil diferit pentru că acolo vorbim de cu totul alte premise decât sinuciderea acasă sau într-un context psihologic particular, pe stradă sau într-un alt loc. Deodată, te uiți la un fenomen care merită o cu totul altă atenție pentru că oamenii sunt vulnerabili în spital. Sunt vulnerabili prin boală, prin diagnostic, sunt emoțional susceptibili la reacții imprevizibile în momentul în care primesc vești proaste, sunt labili. Simt nevoia să vorbească cu cineva și de multe ori nu au cu cine”, a spus Gabriel Diaconu la Antena 3.
Standardul de îngrijirre și compasiune s-a modificat
El a mai evidențiat că standardul de îngrijire și compasiune asupra bolnavului din partea personalului medical, în condițiile pandemiei, s-a modificat: „Oamenii sunt epuizați. Riscul de suicid nu este corect predat și asimilat de medicii din alte specialități care astfel ratează de multe ori ținta. Spitalele noastre sunt ca arhitectură inadecvate pentru prevenția suicidului.
Drept urmare, astfel de oportunități nefaste ca o persoană să își facă rău într-un salon de spital nu au fost sancționate la nivel de strategie de sănătate publică. Iar personalul nu recunoaște semnele incipiente ale unui potențial suicid”.