Fostul șef al DGA, tras pe tușă de președintele Iohannis
Președintele Iohannis a semnat decretul prin care Cătălin Ioniță, fostul șef al Direcției Anticorupție din Ministerul de Internea fost eliberat din funcție.
Astfel Cătălin Ioniță și-a încetat raporturile de serviciu cu MAI. Acesta a fost urmărit penal pentru trafic de influență, însă DNA a clasat dosarul în septembrie anul trecut.
Fostul șeful al Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul de a fost exclus întrucât nu mai deţine autorizaţia de acces la informaţii clasificate din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), necesară exercitării funcţiei, a anunțat pe 26 august Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
După demiterea din funcție, ofiţerul a fost pus la dispoziţia Ministerului Afacerilor Interne în vederea stabilirii altor atribuţii profesionale.
Neavând certificat ORNISS și fiind pus la dispoziție, există posibilitatea ca, în lipsa găsirii unui post de conducere adecvat, acesta să fie trecut în rezervă, au declarat în august șefii acestuia.
Avizul ORNISS permite accesul la informațiile clasificate, iar fără acesta este practic imposibil accesul la un post de răspundere în MAI.
Cătălin Ioniță a condus și Poliția Română. A fost numit în ianuarie 2018, după demiterea lui Bodgan Despescu, în urma scandalului legat de polițistul de la Brigada Rutieră a Capitalei Eugen Stan, acuzat de agresarea sexuală a unor copii și femei.
În 27 iunie 2018, DNA a anunţat că fostul şef al Poliţiei Române Cătălin Ioniţă este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii, în formă continuată în legătură cu deținerea unui teren la marginea Bucureștiului. Dosarul a fost clasat ulterior pentru că „fapta nu există”.