PSD a votat în unanimitate demararea negocierilor cu PNL pentru formarea Guvernului
Conducerea PSD a votat, luni, în unanimitate, să demareze negocierile pentru formarea unui guvern cu PNL-UDMR şi minorităţi, au precizat surse social-democrate pentru Puterea.ro. De asemenea, liderii social-democraţi au stabilit mai multe condiţii pentru a intra la guvernare alături de PNL, cea mai importantă fiind modificarea Constituţiei – de la republică semi-prezidenţială la republică parlamentară, mai susţin surse politice.
Mai mult, vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a confirmat faptul că social-democrații au stabilit o „echipă pentru un proiect de revizuire a Constituției, condusă de senatorul PSD Robert Cazanciuc”. Decizia a fost luată în Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat care s-a reunit luni, de la ora 11:00. Social-democraţii au avut deja o întâlnire cu conducerea Partidului Naţional LIberal, în urma căreia s-a convenit că fiecare formaţiune va merge în forurile de conducere pentru a decide dacă vor o astfel de coaliţie de guvernare. PSD a pregătit şi un program de guvernare cu mai multe măsuri care ar trebui implementate după intrarea PSD în Guvern. În primul rând, PSD îşi doreşte ca numărul de ministere să crească la 20, iar social-democraţii să primească jumătate, ca urmare a ponderii parlamentare. Restul ministerelor ar urma să fie împărţite între PNL şi UDMR. De asemenea, PSD e dispus să renunţe la funcţia de prim-ministru, cu condiţia să primească postul de vicepremier, numele vehiculate fiind Sorin Grindeanu şi Vasile Dîncu. Social-democraţii şi-au mai stabilit ca priorităţi Ministerul de Finanţe şi funcţia de secretar general al guvernului, două instituţii-cheie pentru activitatea Executivului.
PSD, PNL și UDMR negociază pentru revizuirea Constituției
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat faptul că în negocierile dintre PSD, PNL și UDMR se vor forma patru comisii, inclusiv una în care se va discuta despre revizuirea Constituției. ”Vor fi patru echipe de negociere: o echipă la nivel politic, o echipă care va lucra pe un acord politic, o echipă care va lucra pe programul de guvernare și o echipă pentru revizuirea Constituției. Suntem deschiși la negocieri pentru a rezolva problemele românilor. Toate discuțiile au fost despre prioritățile de guvernare, în viziunea PSD. Nu a fost vorba deloc despre funcții.”, a spus Sorin Grindeanu.