Valeriu Gheorghiță: E imposibil să atingem ținta de vaccinare de 70% până la finalul anului
Medicul Valeriu Gheorgiță spune că ținta de vaccinare anti-Covid de 70% până la sfârsitul anului este imposibil de atins. De ce? Valul patru al pandemiei nu s-a încheiat și, având în vedere și reîntoarcerea elevilor la școală, numărul infectărilor noi va crește.
„În săptămâna 1-7 noiembrie au fost vaccinate cu doza unu 283.967 de persoane, majoritatea fiind persoane sub vârsta de 60 de ani. Aproximativ 71.850 sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani.
Avem o scădere cu peste 50% a numărului total de persoane vaccinate cu doza unu în săptămâna precedentă, faţă de săptămâna de dinainte, când erau peste 575.000 de persoane noi vaccinate.
Evident că dacă menţinem acest ritm de vaccinare, de circa 25.000 de persoane noi pe zi, numărul total de persoane pe care îl putem atinge la finalul acestui an ar fi de aproximativ 8,5 milioane – deci mult mai puţin faţă de cât preconizam iniţial -, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din populaţia eligibilă peste 12 ani”, a declarat acesta într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Valeriu Gheorghiţă a adăugat că, potrivit ritmului de vaccinare de la finalul lunii octombrie, se estima că ar putea fi depăşită o rată de 70% vaccinare la nivelul populaţiei eligibile.
„Dacă se menținea ritmul de vaccinare am fi putut atinge 70%. La acest moment e imposibil de atins acest obiectiv.
O rată de vaccinare de 50% din populaţia eligibilă este total insuficientă pentru a preveni un impact semnificativ al următoarelor valuri pandemice, chiar şi pentru valul patru, care încă nu este finalizat, care este în plină evoluţie, această rată de vaccinare nu este suficient de ridicată încât să limiteze substanţial consecinţele negative ale pandemiei. Şi aici mă refer la forme grave, spitalizări în ATI și decese”, a spus el.
Numărul de infectări va crește odată cu redeschiderea școlilor
„Evident că pe măsură ce interacțiunea fizică crește, cresc expunerea și probabilitatea de a fi expus zilnic la această infecție.
Nu neapărat momentul strict petrecut la școală e cauza, ci activitățile conexe – plecatul spre școală, mersul cu transportul în comun, toate vor conduce la creșterea riscului de infectare.
Nu suntem într-un sezon cald, ne așteaptă iarna și riscul de infectare va crește.
Nu trebuie să rămână mesajul că valul 4 e în curs de rezolvare. Situația epidemiologică tinde să devină stabilă, dar în niciun caz nu e finalul valului 4”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.