17:59, 28.10.2024 • ACTUALITATE
CNCAV: Aproximativ 67.800 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, marţi, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate aproximativ 67.800 de persoane, din care peste 26.700 cu prima doză. Alte circa 22.000 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.
Potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 67.874 de persoane. Dintre acestea, 26.762 s-au vaccinat cu prima doză sau cu doza unică de la Johnson & Johnson. Alte 22.024 s-au vaccinat cu doza a treia.
În acelaşi interval, au fost raportate 33 de reacţii adverse: 24 la vaccinul Pfizer, 4 la Moderna şi cinci la Johnson & Johnson. Alte 191 de reacţii adverse sunt în curs de investigare; nu au fost raportate cazuri severe.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 7.347.184, din care 6.600.104 cu schema completă. Totodată, până în prezent, 1.059.943 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.