O campioană mondială a fost arestată la finalul unui antrenament
Sportiva belarusă Aliaksandra Ramanouskaia (25 de ani), campioană mondială la schi acrobatic în 2019, a fost arestată, miercuri, la Minsk, la finalul unui antrenament, informează L’Equipe, citat de news.ro.
Presa internaţională a fost alertată recent de fundaţia sport şi solidaritate belarusă cu privire la stuaţia campioanei. Încă nu este cunoscut motivul arestării, dar presa locală a menționat că ar fi vorba de un delict administrativ.
Ramanouskaia, în vârstă de 25 de ani, a participat la Jocurile Olimpice din 2018 şi un an mai târziu a câştigat titlul mondial la schi acrobatic.
Aliaksandra Ramanouskaia s-a numărat printre cei peste 2000 de semnatari – sportivi şi antrenori – ai unei scrisori prin care se condamnau fraudele de la alegerile prezidenţiale câştigate în 2020 de Aleksandr Lukaşenko şi se făcea apel la un nou scrutin şi la eliberarea persoanelor reţinute după manifestaţiile în masă de după anunţul cu privire la rezultatul alegerulor.
Mai mulţi sportivi au fost arestaţi după ce au participat la manifestaţii sau şi-au exprimat opinia împotriva regimului Lukaşenko.